Tainele casei parintelui Arsenie Boca

Facebook
Tainele casei parintelui Arsenie Boca

Un colț de Rai. Așa este considerată de către localnicii din jurul Bradului o căsuță din lemn și chirpici, veche de mai bine de un secol și ascunsă pe vârful unui munte. Acesta este locul în care s-ar fi născut în 1910 părintele Arsenie, „sfântul Ardealului”.


Oamenii care locuiesc la poalele muntelui pe coastă căruia se află căsuța spun că acest loc este sfânt. Aceștia urcă aici adesea pentru a se ruga și pentru a aduce flori.

Drumul până la căsuța unde s-ar fi născut duhovnicul trece prin satele Vața de Sus și Căzănești, iar apoi se afundă într-o pădure. De aici, oamenii trebuie să urce pe jos, pe o potecă din jurul muntelui. La capătul drumului lung de mai bine de trei kilometri, cei ajunși aici pot zări un cămin simplu , din lemn, piatră și chirpici. Casa are uși și ferestre micuțe și o tindă îngustă, pe ai cărei pereți sunt agățate câteva icoane vechi și fotografii cu părintele Arsenie. Sub imaginea părintelui stau tot timpul aprinse candele.

casa_arsenie_boca3.jpg

O veche cruce de lemn îi întâmpină pe cei care urcă pe munte în căutarea căsuței. O altă cruce, de marmură, se află în spatele casei și a fost ridicată ca omagiu adus lui Arsenie Boca. Pe crucea de marmură se află inscripționat următorul mesaj: „în această vatră, la 29 septembrie 1910, s-a născut ieromonahul Arsenie Boca”.

monument_arsenie_boca.jpg

Sătenii din jur sunt cei care au pus mână de la mână și au ridicat acest monument. De asemenea, au agățat și pe trunchiurile câtorva pomi niște icoane, așa că oamenii care ajung aici au impresia că se află în curtea unei mănăstiri.

„Noi considerăm acest loc unul sfânt, în care părintele Boca se întoarce cu duhul şi îi simţim prezenţa de câte ori ajungem aici. Maicile de la Prislop ne-au spus şi ele că locul e sfânt, iar pe mine m-a ajutat mult faptul că mă rog aici”, povesteşte Dorina, o săteancă din Căzăneşti, pentru adevarul.ro. Femeia dețin terenul din vecinătatea fostei case a ieromonahului. Ea urcă în fiecare zi pe munte pentru a avea grijă de vechea gospodărie. Tot ea este cea care îi îndrumă pe turiști cum să ajungă la casa părintelui Arsenie.

cruce_arsenie_boca.jpg

Oamenii din jurul Bradului vor ca în aproprierea căsuței să fie construită o mănăstire în memoria „sfântului Ardealului”.

Pelerinii vin în număr mare la căsuța de pe munte, în fiecare an, pe 29 septembrie, data nașterii părintelui Arsenie, pentru slujba de pomenire a acestuia. Căminul a rămas intact, chiar dacă s-au scurs mai bine de 100 de ani din vremea când era locuit de familia părintelui Arsenie.



Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana





Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


Tainele casei parintelui Arsenie Boca | ROL.ro