Adaugat: Vineri, 08 aprilie 2016 , ora 11:41, de
Catalina Burlan
Sfinții Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit și Ermis sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 8 aprilie și se numără printre cei șaptezeci de apostoli ai Mântuitorului.
Sfântul Irodion era ruda Sfântului Apostol Pavel, după cum aflăm din Epistola către Romani: „Îmbrăţişaţi pe Irodion, cel de un neam cu mine” (Rom 16: 11). Potrivit tradiției a fost episcop în Patara (astăzi Patras, Grecia).
Sfântul Agav avea darul proorociei. Două dintre prorociile sale sunt amintite în Faptele Apostolilor. Mai intâi, acesta a proorocit o foamete mare în întreaga lume, care s-a împlinit în vremea împăratului Cezar Claudius (Fapte 11: 28). Cea de-a doua proorocie a făcut-o atunci când l-a întâlnit pe Sfântul Apostol Pavel în cetatea Cezareea.
Agav a luat brâul lui Pavel şi l-a legat în jurul mâinilor şi picioarelor, rostind: „Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, așa îl vor lega iudeii la Ierusalim şi-l vor da în mâinile neamurilor” (Fapte 21: 11).
Sfântul Ruf a fost episcop în cetatea Tebei din Grecia. Sfântul Apostol Pavel îl pomenește într-una din epistolele sale, zicând: „Îmbrăţişaţi pe Ruf, cel ales întru Domnul” (Romani 16: 13).
Sfântul Apostol Asincrit a fost episcop în Heraclea (Pont, Asia Mică). Sfinții Apostoli Flegon și Ermis au fost episcopi în Maraton (Grecia), respectiv Dalmația.
Rugăciunea Sfinţilor Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Ermis
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Arătatu-v-aţi ucenici ai lui Hristos şi Apostoli preacinstiţi, Sfinţilor Irodion mărite, Agav şi Ruf, Asincrit şi Flegon, împreună cu Ermis. Rugaţi-vă pururea Domnului să ne dea iertare de greşeli nouă, celor ce vă lăudăm pe voi.