Sfantul Munte Athos
Despre sinodul din Creta
Într-un foarte scurt timp au ajuns la cunoștiința noastră o mulțime de poziții îngrijorătoare legate de Sinodul care a avut loc de curând în Creta, unele din aceste poziții fiind puse pe seama Sfântului Munte sau a sfinților legați de acesta.
Profeție APOCALIPTICĂ: „În septembrie vor începe greutățile cele mari…”
Cunoscutul Stareț Efrem din Arizona și monah athonit ne sfătuiește: „Este nevoie de pregătire, fiindcă ÎN CURÂND vor începe zile foarte grele”.
A vrut să facă un mare pacat, dar cand a văzut asta S-A CALUGARIT
În timpul stăpânirii turceşti în Grecia şi chiar după eliberare, o bucată de vreme, munţii şi pădurile erau pline de tâlhari. Din când în când, câte o ceată ajungea şi la Muntele Athos şi prăda mai ales casele izolate ale monahilor.
Ajută și tu la construirea unei CHILII cu hram ROMÂNESC, la Mănăstirea Vatoped
Unul dintre Părinții români de la Sfântul Munte Athos ne cere ajutorul pentru construirea unei chilii cu hram românesc, la Mănăstirea Vatoped.
MESAJ de PAȘTE transmis de un călugăr de la MUNTELE ATHOS
Dragii mei, În scurt timp sărbătorim Sfintele Paști, Învierea Domnului și aș dori să vă adresez câteva cuvinte legate de acest eveniment…
S-a DESCOPERIT RECENT! O fotografie din 1903 surprinde APARIȚIA MIRACULOASĂ a Maicii Domnului
Negativul unei fotografii, care surpinde aparitia clara si miraculoasa a Maicii Domnului in Manastirea Sfantul Pantelimon din Muntele Athos si care a fost realizata in anul 1903, a fost descoperit în aceste zile (ianuarie 2015) in arhivele mănăstirii.
Maica Domnului S-A ARĂTAT recent la Mănăstirea Vatopedu. Vezi ce MINUNE a făcut
Există mai multe legende și povești despre minunile și faptele binefăcătoare ale Maicii Domnului. Aceasta vine și îi ajută pe cei ce au credință puternică în Dumnezeu și sunt neputincioși în fața anumitor necazuri. Un astfel de caz a avut loc Mănăstirea Vatopedu în toamna anului 2014. 
Interviu cu Arhimandritul Efrem: „Omul reuşeşte în viaţă dacă este în comuniune cu Dumnezeu”
Sfânta Mănăstire Vatopedi este situată la malul mării, pe latura de nord a peninsulei Athos, pe un platou însorit. Este înconjurată de dealuri împădurite, precum şi de livezi. Ea impresionează prin arhitectura şi comorile de artă creştine.
Un calugar de la muntele Athos raspunde la intrebarile care macina omenirea! Te vor pune pe ganduri!
Călugărul Simeon de la muntele Athos răspunde la întrebarile existențiale ale omului.
Adevăratul Post: Cugetări ale unui călugăr de la Sfântul Munte Athos
Unul dintre înțelepții călugări de la Sfântul Munte Athos ne-a transmis acest mesaj pentru toți cititorii noștri. El ne vorbește despre adevărata semnificație a Postului și despre felul în care trebuie să îl urmăm.
Profetia de la MUNTELE ATHOS! Ce lucruri îngrozitoare urmează să se întâmple cu omenirea
Părintele Gheronda Iosif Vatopedinul vorbește într-o lucrare a sa despre cum lucrează Diavolul împotriva oamenilor și ce ne așteaptă pe viitor.
Mărturie din România despre o minune recentă a Maicii Domnului: Este un MARE MIRACOL
Maica Domnului a făcut o adevărată minune pentru o româncă credincioasă, prin intermediul icoanei Sale „Pantanassa”.
Profetia care ne da FIORI: „Din SIRIA va incepe razboiul!”
În contextul în care lucrurile se precipită într-o posibilă intervenție militară în Siria, a devenit iarăși evidentă una dintre multele profeții ale Părintelui Paisie (Aghioritul). 
 Aratarea Maicii Domnului unui sarac
După cum bine se stie Maica Domnului este aparatoatea celor săraci, iar cei ce îsi pun credința în Ea nu vor rămâne neauziți.
Mesaj de Anul Nou pentru romani, transmis de parintii de la muntele Athos
Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos este un loc cuprins de sfințenie, unde fiecare credincios ajuns se simte ca acasă.  
Superbul mesaj de Craciun transmis romanilor de un calugar de la Muntele Athos
Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos este un loc cuprins de sfințenie, unde fiecare credincios ajuns se simte ca acasă.
Rugaciune la Icoana Maicii Domnului Prodromita
In momentele de mare suferinta, trupeasca si sufleteasca, aceasta rugaciune i-a aparat pe credinciosii care i-au cerut ajutorul Maicii Domnului Prodromita- Inainte-Mergatoarea de cele mai mari necazuri: de razbunari cumplite, aducatoare de moarte, de mari pagube financiare, de boli ciudate si de procese nedrepte.
La 12 iulie, crestinatatea cinsteste Sfanta Icoana Prodromita de la Sfantul Munte Athos
La 12 iulie, crestinatatea cinsteste Icoana Maicii Domnului Prodromita, odor religios care ocroteste Schitul romanesc Prodromu din Sfantul Munte Athos.
DIETA SFANTA, facatoare de MINUNI. Care este secretul CALUGARILOR de la muntele Athos
Din cele mai vechi timpuri, călugării de pe Muntele Athos au fost renumiți pentru viața îndelungată, sănătatea fizică şi stare de bine psihică pe care o dețin, datorată dietei şi a stilului de viaţă.
Cele sapte icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului de la Manastirea Vatopedu
Puterea fiecărei icoane vine din harul cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe cel care a conceput-o și din puterea vindecătoare a sfântului ce este reprezentat în ea.
Icoana de la Muntele Athos pictata de maini romanesti
„Podromița” este una dintre icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului și se află în schitul românesc Prodromu de pe Sfântul Munte Athos.