Sărbătoare pentru credincioși! Ce sfânt sărbătoresc românii

Facebook
Sărbătoare pentru credincioși! Ce sfânt sărbătoresc românii

Ziua de 5 iulie este marcată în calendarul creştin de Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul, care s-a născut  în Trapezunt, din părinți evlavioși, și a trăit în vremea împăratului Nichifor Focas (963-969), scrie Agerpres. A primit o educație desăvârșită, studiind la școli faimoase din Constantinopol.

Sfântul Atanasie Atonitul a intrat în rândul monahilor, într-o mănăstire din Kyminas. Mai târziu, părăsind această mănăstire, în căutarea unui loc mai însingurat, a ajuns la Muntele Athos, unde s-a stabilit, departe de alte așezări monahale.

Aici cu ajutorul împăratului Nichifor Foca a început să construiască un așezământ monahal, care ulterior avea să devină Mănăstirea Marea Lavră din Sfântul Munte. Alte trei mănăstiri au mai fost întemeiate pe Muntele Athos în vremea vieții Sfântului Atanasie: Iviron, Esfigmenu și Vatopedi.

Sfântul Atanasie a stabilit în mănăstire o rânduiala de viață cenobitică (viață de obște), pe baza modelului oferit de vechile mănăstiri din Palestina.

A trecut la Domnul, într-un accident, fiind ucis sub dărâmături, atunci când cupola noii biserici s-a prăbușit. La scurtă vreme după adormirea sa, Sfântul Atanasie a fost canonizat.

Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul este ocrotitor al Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamț, unde a fost cinstit în mod deosebit odată cu venirea aici a ucenicilor Sfântului Paisie Velicicovschi.

Rugăciune către Sfântul Cuvios Atanasie Atonitul

De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti, cum, cu trupul, la luptele cele nevăzute ai ieşit, pururea mărite şi ai rănit cetele demonice. Pentru care, Sfinte Atanasie, Hristos ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceea, părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Din tinereţe părăsind toate cele pieritoare şi veselitoare ale vieţii, cu osârdie ai urmat lui Hristos, Sfinte Atanasie şi ridicând pe umeri Crucea Domnului tău, ţi-ai topit trupul prin înfrânări. Drept aceea, Domnul Cel Preabun te-a şi ales pe tine păstor sufletelor, purtătorule de Dumnezeu fericite. Iar acum, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de păcate celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta.




Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana



Reclame
loading...


Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


Sărbătoare pentru credincioși! Ce sfânt sărbătoresc românii | ROL.ro