Advertisement
Rugaciuni
Rugăciune PUTERNICĂ pentru momentele grele ale vieţii! Este FĂCĂTOARE DE MINUNI!
Următoarea rugăciune este extrem de puternică, și poate face minuni în viața noastră dacă este rostită cu credință și însoțită de mersul la Sfânta Biserică și la scaunul spovedaniei. Orice necaz poate fi depășit prin deschiderea inimii către Dumnezeu și ascultarea de sfintele sale cuvinte prin care ne-a învățat că nu este suficientă doar rugăciunea, ci și spovedania de păcate în fața duhovnicului: „Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18, 18). Urmează rugăciunea pentru momentele grele ale vieții:
Rugăciune SCURTĂ dar PUTERNICĂ la Nașterea Domnului! Spune-o AZI și puterea Domnului va fi cu tine.
Spune această rugăciune cu credință și Domnul te va însoți la fiecare pas. După ce ai citit-o, nu uita să o distribui tuturor, pentru ca și ceilalți să culeagă roadele ei minunate!
Cea mai PUTERNICĂ rugăciune care face MINUNI pentru sănătate. Cum şi cui trebuie să te rogi ca să te vindeci de boli
Rugăciunea este lucrarea cea mai înaltă a omului pe acest pământ, izvorul tuturor faptelor bune și al virtuților. Sfinții prin rugăciune s-au sfințit, și tot prin rugăciune i-au ajutat pe cei din jurul lor să îl cunoască pe Dumnezeu. Fără rugăciune cu credință în suflet și speranță în bunătatea Domnului, vindecarea cerută nu este cu putință.
2 RUGĂCIUNI PUTERNICE pentru SĂNĂTATE pe care E BINE să le rostești în fiecare zi!
RUGACIUNE puternica pentru sanatate pe care sa o rostesti in fiecare zi pentru tine si pentru familia ta, pentru toti cei pe care ii iubesti. Rugaciunea are efecte minunate încă dupa prima saptamana de ruga. Astfel, sufletul se liniștește, crește speranța și te apropie de Dumnezeu, Singurul care poate dărui tămăduirea atunci când aceasta este de folos pentru cel ce se află în dificultate. De multe ori, credinta si rugaciunea rostita din suflet, cu voce tare sau in gand, salveaza crestinul de multe probleme si ii confera acestuia incredere si o stare de bine. Vorbirea cu Dumnezeu reprezinta un mijloc tainic de refacere si un scut care apara  persoana care se roaga și pe cei dragi ai săi.
Cea mai PUTERNICĂ rugăciune pentru copiii tăi către Sfânta Măicuță a Domnului!
O rugăciune extraordinară pentru binele copiilor, pe care toți părinții sunt datori să o rostească cât mai des. Dacă este spusă cu credință, Maica Domnului Îi acoperă cu harul acoperământului Său pe copiii noștri.
Rugăciune PUTERNICĂ la începutul Postului Crăciunului
Citește cu credință această rugăciune, și Domnul te va binecuvânta cu pace, belșug, și ajutor de Sus.
Cea mai PUTERNICĂ RUGĂCIUNE către Sfânta Măicuță a Domnului!
Rugăciunea de mai jos este una dintre cele mai puternice rugăciuni ale Ortodoxiei,  citindu-se mai ales în mănăstiri, la orele serii, în cadrul slujbei care se  cheamă Pavecernița Mare. Citește și tu această rugăciune în fiecare seară cu credință,  nădăjduind că Maica Domnului te va acoperi cu Sfântul Său Acoperământ, și-ți va  binecuvânta întreaga viață, pentru că nici o rugăciune către Maica Domnului nu se  pierde, ci pe toate le ascultă Măicuța noastră dragă, dăruind tuturor cele de  folos sufletului și trupului.
Rugăciune MIRACULOASĂ către Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea noastră!
De decenii, această rugăciune împlinește dorințele credincioșilor aflați la vreme de necaz. Credincioșii trebuie să se roage ca Maica Parascheva să nu treacă cu vederea rugaciunile lor, chiar dacă ei au greșit și să le dăruiască sănătate și viața ferită de răutatea dușmanilor știuți și neștiuți.
Cea mai PUTERNICĂ rugăciune după „Tatăl nostru”! Toți S-AU CONVINS de PUTEREA EI!
Învăţaţi-vă cea mai puternică rugăciune, după rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, care este rugăciunea inimii, adică să zici mereu în minte şi în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.
Scurtă, dar PUTERNICĂ! Rugăciune de seară în 4 puncte!
Maica Siluana Vlad ne propune o rugăciune de seară puternică, cu efecte minunate.  Spune-o și tu cu credință, și Domnul te va asculta, dăruindu-ți ție și celor dragi ai tăi  binecuvântări nenumărate.
Psalmul 50: Cea mai puternică RUGĂCIUNE pentru TINE și FAMILIA TA! Face adevărate MINUNI!
Credinţa în Dumnezeu rămâne pentru români singura lor speranţă adevărată, mai ales atunci când trec prin grele încercări. Rugăciunea de mai jos, Psalmul 50, are o putere deosebită, fiind recomandată de marii duhovnici români ca rugăciune pentru ușurarea sufletului și atragerea ajutorului dumnezeiesc. Îmbinată cu spovedania înaintea duhovnicului și cu participarea la slujba de duminică (Sfânta Liturghie), rugăciunea aceasta va ajuta mult pe oricine o rostește cu credință.
CEA MAI PUTERNICĂ RUGĂCIUNE a Părintelui Arsenie Boca. O citea în fiecare zi!
O rugăciune extrem de puternică, pe care Părintele Arsenie Boca o rostea în fiecare dimineață pentru a primi binecuvântarea Domnului în acea zi, pentru limpezirea gândurilor, liniștirea sufletului, întărirea minții și primirea ajutorului dumnezeiesc. Această rugăciune a fost interzisă de comuniști, și descoperită după căderea regimului Ceaușescu.
Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Citește-l zilnic și vei vedea minunea!
O rugăciune mângâietoare dedicată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care îți va umple sufletul de nădejde și bucurie sfântă. Acest acatist a schimbat multe vieți în bine, atrăgând harul Maicii Domnului asupra tuturor celor care l-au citit cu credință și dragoste.
Cu rugaciunea aceasta scapi de farmece! Ce trebuie să faci și tu pentru protecție
Daca crestinul cuprins de suferinta deochiului nu stie sau nu poate rosti rugaciunea Tatal nostru, aceasta rugaciune poate fi rostita de un alt crestin pana inceteaza suferinta nefacand nici un alt fel de gest sau randuiala.
Ai un NECAZ MARE? Fă și tu acest lucru simplu și MAICA DOMNULUI te va ajuta imediat!
Rugăciunile către Măicuța Sfântă au mare putere în a îndrepta cursul vieții noastre și ne aduc mult bine și ajutor.
Pentru care păcate nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului? Acestea sunt cele mai GRAVE!
Un frate a întrebat pe un bătrân oarecare, zicând: Oare pentru care păcat nu primeşte Dumnezeu rugăciunea omului?
La ce SFANT e bine sa te ROGI atunci cand ai probleme cu banii! Rugaciunea care te ajuta enorm!
Daca ai probleme cu banii și datoriile te copleșesc, ar trebui să te rogi Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți, ajutătorul celor care au pierdut ceva sau au fost nedreptățiți.
O RUGACIUNE PUTERNICA ce te SCAPĂ de BLESTEMELE îți pot DISTRUGE viața
Blestemele sunt energii negative foarte puternice, care va pot face viata un iad. Si, tineti minte: un blestem se poate transmite peste generatii, nefiind de vina voi, ci stramosii vostri! De aceea, aceste blesteme trebuie indepartate. Cum? Iata o modalitate practica pentru crestini, sub forma unei rugaciuni frumoase, dar si puternice in acelasi timp.
Rugăciune de mare ajutor către Sfantul ILIE! Trebuie spusa pana la sfarsitul zilei!
Astăzi este o zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși: prăznuirea Sfântului Ilie. La 20 iulie, 127.370 români îl sărbătoresc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu. Dintre aceștia, 111.685 sunt bărbați și 15.685 sunt femei.
Care este PACATUL GRAV ce UCIDE sufletele si le arunca in pierzanie
L-au întrebat fraţii: Ce alte fapte bune sunt mai necesare monahilor?
Maica Pelaghia: Cât de puternică este rugăciunea spusă la 12 noaptea? Vezi cat te poate ajuta
Maica Pelaghia s-a născut în satul Zaharovo, regiunea Reazani (Rusia) în anul 1890. Oarbă din naştere a primit de la Dumnezeu darul de văzătoare cu duhul. Din cauza unui tratament greşit al mamei sale care era însărcinată, fetiţa s-a născut oarbă. Ea ştia toată psaltirea pe de rost. A fost un om deosebit. În copilărie când avea cinci-şase ani, era vizitată de o călugăriţă care o învăţa despre credinţa adevărată. Îi citea fetiţei psalmi şi rugăciuni. Tânăra avea o memorie extraordinară, orice psalm putea să-l memoreze numai după ce i se citea de trei ori.
Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul, atunci când eşti în primejdie
Rugăciunea rostită către Sfântul Ioan Botezătorul îi ocroteşte pe credincioşii care o rostesc la ceas de mare necaz.
Rugăciunea care te vindecă de tumori! E suficient să te rogi cinci minute, de 2-3 ori pe zi
Vindecarea unei boli proprii se va constitui mereu în cea mai convingătoare dovadă a puterii subconştientului. 
Rugăciunea pe care s-o rosteşti pentru protecţie. O spui şi tot ce e rău stă departe toată ziua
Atunci când te simți fără puteri sau fără vlagă și simți că gândurile negre îți dau târcoale, există o rugăciune foarte puternică, de protecție, care te poate ajuta să treci cu bine peste obstacolele din viața ta.
Cât de PUTERNICI sunt PSALMI? MIRACOLUL care îți va demonstra cât de mult te AJUTĂ
O creștină dintr-un oraș se ruga mult lui Dumnezeu, citind zilnic la Psaltire cu post și metanii. Dar diavolul, care nu poate suferi rugăciunea cu lacrimi și post, și mai ales citirea psalmilor, prin care vrăjmașii sunt izgoniți din casele creștinilor ca de o văpaie de foc, a făcut acestei creștine o ispită ca aceasta.
Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului
Fiecare părinte e bine să spună în fiecare zi această rugăciune pentru binele copiilor săi.
6.06.2016 ar fi ziua când ANTIHRISTUL îşi va face faţa cunoscută lumii întregi
Mai multe feţe bisericeşti, atât de la noi cât şi din străinătate, care au făcut predicţii de-a lungul timpului, susţin că pe 06. 06. 2016 Antihristul îşi va face cunoscută adevărată faţă. Mai mult, acesta ar urma să fie prezent la al VIII-lea Sinod Panortodox, programat la Constantinopol în acest an. 
Ritualul de miercuri care îți împlinește dorințele. Iată ce trebuie să faci
Femeile credincioase cred cu tărie că, în urma acestui ritual, care durează 9 zile de miercuri consecutiv, ți se împlinește cea mai mare dintre dorințe. 
MINUNE de la DUMNEZEU! DESCOPERIREA care te va pune PE GANDURI
Rugaciunea, impreună cu postul si milostenia, este unul din cei trei stalpi ai evlaviei, dupa cum arata Iisus Hristos. In Biserica Ortodoxa, rugaciunea este de trei feluri: de slava, de multumire si de cerere.
Rugăciune pentru bolnavi a Sfântului Părintelui nostru, Ambrozie, Episcop al Milanului
Sfântul Ambrozie îi atribuia această rugăciune Sfântului Apostol Matei, compusă cu ocazia convertirii acestuia.
Rugăciunea pe care fiecare mamă ar trebui să o rostească pentru binecuvântarea copiilor
Această rugăciune ar trebui spusă zilnic de fiecare mamă, pentru binecuvântarea copiilor.
Mulți români fac această MARE GREȘEALĂ fără să știe! MARE GRIJĂ!
Talismanele pot fi orice fel de obiecte, de mici dimensiuni, considerate a fi aducătoare de noroc sau apărătoare de primejdii.
Păcatul pe care nu ți-ai dat seama că îl faci: Ai mare grijă pe viitor!
Sfinții Părinți încadrează tristețea în rândul patimilor principale care muncesc și îl stăpânesc pe om.
Puterea rugaciunilor Talisman: Vezi cum TE POT AJUTA
De-a lungul secolelor, Rugaciunea "Sfanta Cruce a lui Iisus Hristos" a facut inconjurul lumii si a implinit mii si mii de minuni in viata credinciosilor.
Rugăciunea care îţi poate schimba viaţa! SPUNE-O în fiecare zi!
Rosteşte această rugăciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. Zece exemplare din această rugăciune vor fi depuse zilnic într-o biserica sau date la creştini prezenţi din biserică. La sfîrşitul zilelor dă de pomană o pâine, o lumânare şi pomelinicul familiei la altarul unei biserici.
Nu ți se îndeplinește rugăciunea? Vezi aici DE CE
Sunt zile în care ești deznădăjduit, în care cauți un răspuns la toate problemele tale și aștepți împlinirea rugăciunilor pe care i le-ai adresat Domnului.
Acatistul Sfintelor și Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos
În Săptămâna Patimilor, Dumnezeu trebuie să fie prezent mai mult ca niciodată în inimile și viețile noastre. 
Rugăciunea care TREBUIE spusă în fiecare zi din SĂPTĂMÂNA PATIMILOR! este foarte PUTERNICĂ!
Săptămâna Patimilor este perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. Conform rânduielilor canonice, în această săptămână se ajunează până spre seară. Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile.
Puternica RUGĂCIUNE ce TREBUIE spusă în Sfânta zi a Intrării Domnului în IERUSALIM!
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi unul dintre cele mai importante evenimente din viața Mântuitorului Iisus: Intrarea în Cettea Ierusalimului, sau Floriile.
RUGĂCIUNEA pe care TREBUIE să o spună toți CREDINCIOȘII ROMÂNI! Face adevărate MINUNI!
Aceasta rugăciune pentru România, a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, este una dintre cele mai frumoase și mai puternice rugăciuni. 
De ce TREBUIE NEAPĂRAT să îți SFINȚEȘTI CASA? Vezi ce PUTERE are acest OBICEI CREȘTIN
Stim ca lumea e ocrotita de un inger al lui Hristos, la fel si fiecare tara, oras sau sat. Sfintind apartamentul sau casa, preotul il cheama pe Duhul Sfant prin rugaciunile sale si alunga duhurile rele dintr-o incapere. 
Cum TREBUIE să ne PREGĂTIM pentru o spovedanie adevărată
Este necesar să ne pregătim pe îndelete în vederea unei spovedanii mântuitoare.
SEMNIFICATIA LUMANARILOR. Ce se ÎNTÂMPLĂ atunci când ții lumânarea cuiva care moare?
Lumanarea este un simbol. Ea simbolizeaza lumina adevarului si sfinteniei, care este Iisus Hristos Dumnezeul nostru, si asemenea Lui trebuie sa fie si viata crestina. Lumanarea este simbolul vietii vesnice pe care ne-o dorim dupa moarte in lumina Dumnezeiasca, sau altfel spus este icoana luminii Domnului nostru Iisus Hristos.
Cum trebuie făcută RUGĂCIUNEA. Sfaturi de la UCENICUL părintelui ARSENIE BOCA
De la vârsta de 11 ani, părintele David a aflat că va fi călugăr, întâlnindu-l pe Arsenie Boca. Deși s-a dus să fie binecuvântat de Arsenie Boca, inițial, acesta a trecut pe lângă copil și nu i-a pus mâna pe creștet.
Rugăciunea care DEZLEAGĂ tot ce a fost legat şi ÎMPLINEŞTE DORINŢE.-Părintele Ilarion Argatu
Părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei. A fost foarte iubit de credincioşi, dar nu şi de autorităţile comuniste, fiind condamnat la închisoare pe viaţă.
Ce ESTE INTERZIS să faci în timpul rugăciunii! Ai grijă, și tu faci PĂCATUL ĂSTA!
„Hristos cere de la noi rugăciunea «monologhie», adică de-un singur cuvânt, de-un singur gând. Ai văzut pe canaaneanca? Mergea după Hristos şi striga cu câteva cuvinte: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! şi Fiul lui David, miluieşte-mă! Dar striga din inimă. Ea nu s-a rugat mult, s-a rugat cu un singur cuvânt, dar îl zicea din inimă, până a biruit bunătatea lui Dumnezeu să zică: O, femeie, mare este credinţa ta!”
Cum se fac PARASTASELE în timpul POSTULUI? TOȚI credincioșii trebuie să știe asta
Din necunoștință, credincioșii au ajuns să facă greșeli în ceea ce privește parastasele și pomenirile pentru morți. Or, acestea au și ele rânduielile lor și e necesar să fie respectate ca atare.
Rugăciunea de vineri care TE SCAPĂ de orice PROBLEMĂ! Spune-o chiar acum!
Atunci când te afli într-un impas, rostește această rugăciune de vineri, timp de 9 săptămâni, la aceeași oră. În zilele de vineri în care te rogi, trebuie să ții post. Cu ajutorul credinței, cele mai grele obstacole pot fi ușor de depășit.
Ce sunt METANIILE și CUM AJUTĂ fiecare creștin! E BINE să știi asta
Crucea și metaniile nu sunt obiecte magice, pe care să le purtăm ca să avem noroc. În schimb, ne pot ajuta în încercarea noastră de a ne apropia de Dumnezeu. 
Rugaciunea LUMÂNĂRILOR APRINSE face MINUNI pentru cei care o rostesc!
Ai ajuns într-o situație din care simți că nu mai ai cale de scăpare? Suferi de o boală căreia niciun medic nu-i vine de hac? Ai nevoie de puterea divină pentru a ieși din impas sau pentru a trece peste un obstacol? Ritualul lumânărilor, însoțit de rugăciuni, te ajută miraculos.
Ce TREBUIE sa facem pentru cei care NU MAI SUNT PRINTRE NOI! Este foarte IMPORTANT
Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” 
O Rugăciune pentru pace și liniște sufletească
Aceasta este o superba rugăciune scrisă de stareții de la Optina care trebuie cuprinsă în pravila de rugăciune zilnică a oricărui creștin ortodox. 
Rugăciuni ce VINDECĂ cele mai GRELE BOLI
De-a lungul timpului, mulți sfinți au ajutat cu puterea lor vindecătoare pe alții. 
IZBĂVIREA de FARMECE, DESCÂNTECE, DEOCHI ȘI ALTE LUCRĂRI DIAVOLEȘTI prin RUGĂCIUNE
Vrăjitoria, în variate contexte istorice, religioase și mitice este folosirea unor presupuse puteri supranaturale sau magice. 
Rugăciunea pe care trebuie să o spui de 7 ori dimineața și de 7 ori seara
Împărate Ceresc este cea mai scurtă şi mai frumoasă rugăciune la îndemâna omului pentru a se curăţi de lucrarea necurată a diavolului şi se spune de 7 ori dimineaţa si de 7 ori seara, spune Părintele Calistrat Chifan.
Rugăciuni  PUTERNICE pentru Postul Mare. Scapă de cele mai MARI NECAZURI de zi cu zi
Postul Mare este ocazia perfectă pentru a ne ruga, puterea rugăciunilor din această perioadă fiind atât de sporită încât poate îndeplini dorințe. 
Rugăciune MIRACULOASĂ pentru găsirea unui loc de muncă
Dacă în momentul acesta te afli într-un mare impas, dacă ai nevoie de un loc de muncă, dar toate ușile ți se închid, această rugăciune te va ajuta enorm.
MARE PĂCAT este să credem în SUPERSTIȚII. Vezi ca înseamnă și cum ne afectează:
Superstiția este o credință în care un determinat fapt are o explicație mistică sau magică sau doar asumată cultural, social sau religios fără niciun temei științific, credința în spirite, farmece, vrăji, semne prevestitoare, obiecte care poartă noroc, forțe supranaturale.
Ai tot mai multe NECAZURI? IATĂ din ce CAUZĂ se întâmplă asta
De ce suferim în această viață și în cea de dincolo? Care sunt cauzele care generează necazurile noastre?
BLESTEMELE. Cât de GRAVE sunt și cum te DEZLEGI de ele
Se știe că blestemele pot aduce chiar și moartea în anumite cazuri. Singurele arme împotriva lor sunt rugăciunile puternice și postul. Dacă rostești blesteme în glumă, acestea nu se lipesc, dar cei ce le cuvântă nu sunt lipsiți de pedeapsă.
Ce PEDEAPSĂ primesc cei care BLESTEAMĂ: Aveți mare grijă la ce spuneți!
Părintele Paisie spunea că cel ce primește blestemul se chinuiește în viața aceasta, dar ce se întâmplă cu cei care blesteamă?
Cum arata rugaciunea
Printre miile de carti de mare valoare, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia detine si un exemplar al unei tiparituri vechi de 300 de ani, care cuprinde rugaciunea "Tatal nostru" in 100 de limbi.
Rugăciune pentru ATRAGEREA BINELUI în Postul Mare
Postul Mare ne oferă șansa să ne curățăm spiritual. Este o perioadă de purificare, smerenie și întărire a credinței.
Așa NE APĂRĂM de cel NECURAT și de toate uneltirile lui
„Cum să ne apărăm de satana și de toate uneltirile lui?“ Răspunsul este foarte simplu.
RUGĂCIUNE făcătoare de MINUNI adresată Maicii Domnului
Rugăciunile închinate Maicii Domnului au un efect divin asupra oamenilor care îi cer ajutorul.
ATENȚIE! Să nu faceți niciodată această greşeală la spovedanie!
Această povestioară ne va învăța pe toți care este cel mai mare păcat pe care îl putem face când ne spovedim! Sper să luați aminte și să răspândiți tuturor.
10 lucruri importante care trebuie făcute până la sfârşitul Postului Mare
A mai rămas o lună din Postul cel Mare al Sfintelor Paști și ne-am gândit că vă este util să știți care sunt cele mai importante 10 lucruri de făcut în această perioadă.
Este foarte PUTERNICĂ: Novena către Sfântul Înger păzitor
Această novenă către Îngerul Păzitor se spune timp de nouă zile, în momentele grele ale vieții și atunci când ai o alegere dificilă de făcut. 
TREBUIE să faci ASTA înainte de fiecare masă! Vezi de ce
De mici copii suntem învățați să ne rugăm înainte de fiecare masă, însă nu mulți știu care sunt de fapt beneficiile care vin cu rugăciunea pe care o rostim. 
RUGĂCIUNE către Maica Domnului! Cel mai bun LEAC pentru DURERI și NECAZURI
Dacă te confrunți cu necazuri, greutăți, dureri și lipsuri, află că această rugăciune închinată Maicii Domnului te va ajuta să treci peste ele. 
CE TREBUIE sa faci pentru a fi ferit de FARMECE și VRĂJITORII! Este foarte simplu
Ca să prindă vrăjile, trebuie ca cineva să dea drepturi diavolului. Adică să dea pricină serioasă și să nu se fi aranjat corect cu pocăința și spovedania.
Spuneți această rugăciune oriunde v-ați afla! Este cea mai puternică!
Fiecare dintre noi trebuie să rostească din ce în ce mai des rugăciunea Mântuitorului Iisus.
Singurul mijloc de desfacere a vrăjilor! Doar așa vei scapa de cele rele
Dumnezeu este singurul care te poate apăra de vrăji și blesteme, iar credința este singura ta armă împotriva acestor lucruri necurate. 
Rugăciunea cea mai simplă care te salvează atunci când simți că ești pierdut
Este important să avem această armă, care este rugăciunea nesofisticată, fără pretenţii, fără sfinţenie, care, însă, te sfinţeşte prin sfinţenia ei, prin care simți că nu ești singur, prin care simți că te însoțește în boală, că-ți întinde o mână.
Deochiul: Ce inseamna si cum te feresti de el. Afla daca exista cu adevarat!
Deochiul este legat de puterea oamenilor de a face rau altora prin admiratia excesiva. 
Cele mai puternice rugaciuni care trebuie rostite in post
Postul e perioada în care fiecare creștin să căiește pentru păcatele sale, iar rugăciunea și faptele bune ajută ca greșelile să fie iertate.
Acestea sunt acatistele ce TREBUIE citite in fiecare zi a saptamanii! Vezi ce se spune astăzi
Prin intermediul acatistelor, rugile ne sunt ascultate de către Dumnezeu prin mijlocirea unor sfinți. De aceea, cu toții ar trebui să avem un sfânt ocrotitor (cel al cărui nume îl purtăm ori de care ne simțim mai apropiat) și un acatist (preferabil recomandat de către părinte) pe care să îl citim la diferite trebuințe, și nu numai.
Este cea mai veche rugăciune închinată Maicii Domnului! AJUTĂ TOȚI CREDINCIOȘII
Cea mai veche rugăciune cunoscută dedicată Maicii Domnului este Ὑπο την σην ευσπλαγχνίαν (Sub milostivirea ta), imn aparținând Sfintei Liturghii din veacul al III-lea, fiind scris în limba greacă în jurul anului 250 d. H.
Ce se întâmplă cu cei care ÎNCALCĂ POSTUL: Aveți MARE GRIJĂ
Avertizand asupra pericolelor, și chiar a pericolului de a neglija postul, Sfantul Ambrozie de la Optina scria că: „Cei care, cu indrazneala si cu bună știință, încalcă regula postului, sunt numiti dușmani ai Crucii, slujind unui zeu, anume… pantecelui lor”.
CANONUL SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL: Se citește numai în Postul Paștelui
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care se citeste in perioada Postului Mare, reprezinta una dintre treptele pocaintei ce conduc spre Ziua Invierii lui Hristos. 
Care este rugăciunea FACATOARE de MINUNI? Află și tu și răspândește tuturor
Tot mai mulți oameni caută rugăciuni făcătoare de minuni și cred că există anumite cuvinte magice care ne pot îndeplini orice dorință.
POSTUL PAȘTELUI 2016: Rugăciunea care TREBUIE SPUSĂ zilnic pentru SPOR și SĂNĂTATE
Anul acesta, Postul Paștelui începe luni, 14 Martie. Acesta, numit în tradiția populară și Postul Mare sau Postul Păresimilor, este cel mai lung post de peste an, întinzându-se pe o perioadă de șapte săptămâni.
Rugăciunea care îți aduce BANII în CASĂ! Vezi ce trebuie să spui pentru BUNĂSTARE
Ai probleme financiare din ce in ce mai multe? Biserica ne indeamna sa ne indreptam catre Dumnezeu si sa rostim cate o rugaciune in orice situatie ne-am afla.
TU STIAI ASTA? CE INSEAMNA BOGDAPROSTE? RASPUNSUL TE VA PUNE PE GANDURI
Conform DEX-ului, „bogdaproste” este un cuvant de multumire adresat celui care da de pomana. Forma folosita mai des este de „bodaproste”. Acest cuvant are origini bulgaresti. Bogu da prosti inseamna „Dumnezeu sa-i ierte (pe mortii tăi)”.
RUGACIUNEA care îl alungă pe cel rău! VEZI vorbele care ÎL SPERIE PE NECURATUL
Odata, pe cand fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi in Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind inraurite de diavoli.
Cea mai puternică rugăciune care trebuie spusă către cei 40 de Mucenici!
Aceasta este cea mai puternică rugăciune care trebuie spusă astăzi, la praznicul Sfinților 40 de Mucenici!
Rugaciune la MARE NECAZ catre Sfantul Anton! Spune-o doar cand iti este cu adevarat greu
Cum să ne rugăm? Aceasta este o întrebare frecventă în rândul acelora care se gândesc la mântuirea sufletului cu adevărat.
Zece Psalmi cu PUTERI MIRACULOASE de VINDECARE a BOLILOR: Spune-i și tu!
S-a constatat că citirea consecventă a unor texte biblice îmbunătăţeşte climatul psihic, făcându-l favorabil restabilirii sănătăţii. Am auzit despre medici care şi-au selectat un „repertoriu” de texte biblice, pe care le rostesc atât pentru spiritualizarea actului medical clasic, cât şi ca terapie autonomă. 
Cum iti dai seama ca ai cununiile legate? Asa scapi de blestem!
Cununiile legate reprezintă un motiv amintit de unii dintre cei care nu reușesc să se căsătorească, ori care întâmpină mari greutăți în această direcție. 
CANONUL și RUGĂCIUNILE pentru iertarea PĂCATELOR ce trebuie spuse in Duminica Infricoșatei Judecati
Duminica Înfricoșatei Judecăți este prăznuită anul acesta de credincioșii ortodocși pe 5 martie și deschide o săptămână pregătitoare pentru începutul Postului Mare.
Cea mai simpla rugaciune prin care obtinem iertarea oricat de pacatosi am fi
Ni se intampla des, iertat sa ne fie, sa uitam sa ne inchinam cand ne asezam la masa, tocmai pentru ca mancam in graba si mereu cu gandul in alta parte, sau inainte de a merge la culcare. Gandurile despre ce am facut, ce nu am facut, ce trebuie sa fac ne incarca prea mult mintea si inima.
Rugaciune facatoare de minuni catre Fecioara Maria!
Rosteste aceasta rugaciune de cinci ori pe zi, timp de zece zile consecutive. 
Acatistul de IERTARE iti va aduce o bucurie nemarginita! Spune-l si tu
Aseara am citit pentru prima oară acest Acatist de Iertare și am simțit o bucurie nemarginită, am simțit cu adevărat Iubirea si Lumina Divina! Va impartasesc aceasta minunata rugaciune, impreuna cu dragostea mea!
Cum să facem o rugăciune puternică? Vezi si tu aceste sfaturi intelepte
Puterea rugăciunii se găsește nu în cuvinte, ci în felul în care aceasta este rostită, de dragostea cu care ne spunem cererea către Dumnezeu.
Rugaciunea de JOI! E bine sa o spui in fiecare saptamana
Fiecare zi a săptămânii are o rugăciune specifică, foarte puternică, și e bine ca noi să o spunem ori la începutul, ori la sfârșitul zilei, căci ne va ajuta foarte mult.
Rugăciunea care alungă depresia! Spune-o și tu în momentele grele
Atunci când suntem extrem de supărați și necajiți pentru soarta noastra dura, avem tendinta de a face lucruri negandite de care ne pare rau ulterior. 
Rugăciune PUTERNICĂ, către Maica Domnului, care DEZLEAGĂ toate NECAZURILE
Maica Domnului ne iubește enorm și nu rămâne niciodată indiferentă la problemele noastre. Această rugăciune se folosește pentru a dezlega toate necazurile ce ne chinuiesc.
Adevărata rugăciune Tatăl Nostru dată de Iisus apostolilor! Tu o știai așa?
Este cea mai cunoscută rugăciune din istorie, constituie pilonul creştinismului și a fost rostită de însuşi Mântuitorul. 
Rugăciunea de marți! Spune-o și tu pâna la sfarsitul zilei
Fiecare zi a săptămânii are o rugăciune specifică, foarte puternică, și e bine ca noi să o spunem ori la începutul, ori la sfârșitul zilei, căci ne va ajuta foarte mult.
ACATISTUL Darurilor Sfinte şi Tămăduirilor de Boli al Domnului Iisus Hristos
Fără rugăciune, credinţă în puterea Domnului şi optimism, vindecarea nu ar fi posibilă.

Stiri Rugaciuni | ROL.ro