Praznicul celor 40 de mucenici: Așa ai SPOR tot anul!

Facebook
Praznicul celor 40 de mucenici: Așa ai SPOR tot anul!

La 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius. 

Prin tradiție, în țara noastră, în memoria martirilor din Sevastia, la marele praznic, credincioșii împlinesc numeroase ritualuri.

În această zi, femeile duc la biserică mucenici, preparate tradiționale pentru acest praznic, iar după slujbă, ele dau de pomană aceste ofrande pentru sufletul morților din familie. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de sărbătoarea Paştelui. Tradiția spune că, după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie.

„Mucenicii“ preparați de gospodine în ziua praznicului  reprezintă  ofrande aduse celor 40 de mucenici  pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini  din Sevasta.  În diferite zone geografice, aceste ofrande se numesc măcenici, sfinţişori sau bradoşi. De asemenea, în unele localități mucenicii se prepară sub forma unor colăcei copţi în cuptor, în formă de opt și sunt unși cu miere sau cu sirop de zahăr, apoi sunt asezonați cu nucă măcinată. Potrivit tradiției, pentru a fi convinși să renunțe la credința creștină, sfinţii martirizaţi au fost mai întâi aruncaţi în lac; de aceea, în amintirea acestui eveniment religios, se prepară mucenici din aluat, sub forma unor opturi mici  și se fierb  asemenea pastelor făinoase într-un sirop cu mirodenii: coji rase de lămâie și scorțișoară. Indiferent de modul de preparare, Mucenicii se dau de pomană de sufletul morţilor din familia gospodinei care-I prepară.  

Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor. 

De-a lungul timpului, în țara noastră, la sărbătoarea Sfinților  40 de mucenici s-au păstrat mai multe obiceiuri frumoase, creştine, dar şi precreştine. Pentru a fi îmbelşugat, anul agricol care a început, ţăranii păstrează obiceiul să scoată afară plugul, peste care aruncă un ou, un semn al rodirii. În  același timp, în multe sate ale ţării în mijlocul curţii se adună gunoiul din ogradă şi din casă, i se dă foc, iar tinerii sar peste flăcările acestui foc  pentru a fi protejați de rele şi de boli tot anul. La sfârșitul ritualului, cenuşa este presărată în jurul copacilor şi în grădină.
În unele sate preotul face o slujbă de sfinţire a apei. Cu această agheasmă se stropesc plugurile şi toate uneltele agricole.

Ritual pentru spor în gospodărie
În Muntenia, în ziua praznicului, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi pe cele folosite la prepararea bucatelor pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziile din cămară. Ritualul este urmat pentru ca gospodarii să aibă hrană până la recolta următoare. În finalul procesiunii, gospodina tămâiază încăperile casei, cu excepţia băii, scrie click.ro.

Creștinii ”bat” mătănii pentru a  avea spor la bani
În Bucovina, se obişnuieşte ca fiecare gospodar, şi în special tinerii, „să bată” câte o mătanie pentru fiecare sfânt sau, așa cum spune o altă tradiție, să împlinească chiar câte 40 de mătănii pentru fiecare sfânt, şi aceasta pentru ca să dobîndească mulţi ani, să fie sănătoşi tot anul şi, mai ales, pentru ca ei să găsească bani ascunşi în pămînt.






Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana





Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


Praznicul celor 40 de mucenici: Așa ai SPOR tot anul! | ROL.ro