O icoana a Maicii Domnului izvoraste mir parfumat

Facebook
O icoana a Maicii Domnului izvoraste mir parfumat

O icoana a Maicii Domnului, ce poartă numele „Izvorul Dătător de Viață”, a început să izvorască mir parfumat în Biserica Sfântului Petru și Pavel din Stanovo, în zona Mucacevo (Transcarpatia) – în estul Ucrainei.

Picăturile de mir aromat au apărut pe suprafața icoanei, începând de la mijlocul lunii decembrie 2015, la Sărbătoarea Sfântului Nicolae, conform calendarului vechi, informează lonews.ro. Una dintre enoriașe a fost cea care a observat fenomenul, atunci când se închina în fața icoanei. Ea s-a grăbit să-l informeze pe părintele paroh, Protopopul Vasile Popovici.

Am descoperit multe picături mari de ulei, cu o tentă gălbuie. Icoana a început să aibă un parfum ne-artificial, neobișnuit. Oamenii au început să se închine mai des la icoană, cu bucurie și evlavie, mulțumind lui Dumnezeu pentru această minune”, a declarat preotul.

icoana-mir-maica-domnului.jpg

În aceeași zi, după Sfanta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de mijlocire, cu Acatistul Maicii Domnului. De atunci, o astfel de slujbă se săvârșește zilnic, în fața icoanei care a fost sfințită în Vinerea Mare, în 2014. Icoana a fost pictată în conformitate cu tradiția bizantină, de Victoria Pug, care a terminat studiile școlii de iconografie ce funcționează în cadrul Academiei din Sankt-Petersburg.



Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana



Reclame
loading...


Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


O icoana a Maicii Domnului izvoraste mir parfumat | ROL.ro