Nu știai ASTA: Ce se întâmplă cu crestinii care ÎȘI FAC CRUCE în fața unei biserici

Facebook
Nu știai ASTA: Ce se întâmplă cu crestinii care ÎȘI FAC CRUCE în fața unei biserici

Credinciosul este sfătuit să își facă semnul crucii atunci când trece prin fața unei biserici, când aude clopotele, când trece pe lângă un cortegiu funerar, când tună și fulgeră, când plouă cu grindină.

De ce ar face toate astea? Foarte simplu. Când trece pe lângă o biserică, credinciosul se închină ca să dea mărturie de credință. Își afirmă credința. Deși acest lucru nu e scris în vreo rânduială, omul cu credință face asta deoarece e normal să îți faci cruce atunci când treci pe lângă locul în care știi că "locuiește" Dumnezeu, scrie basilica.ro. 

Însemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere creștinească foarte veche, chiar din timpul Sfinților Apostoli. "La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci" (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99).

De asemenea, crucea nu lipsește niciodată de pe vârful turlelor bisericilor și al clopotnițelor, iar în cimitire, cei răposați așteaptă învierea morților sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele și odăjdiile sfințite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci, multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărțile bisericești sunt pline de cântări în cinstea Sfintei Cruci.



Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)