Mulți români poartă numele Sfântului sărbătorit astăzi! Ce e bine sa faci in aceasta zi

Facebook
Mulți români poartă numele Sfântului sărbătorit astăzi! Ce e bine sa faci in aceasta zi

Ortodocșii, greco-catolicii și romano-catolici îl sărbătoresc azi, laolaltă, pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor, azi Silistria, Bulgaria. 

Sfântul Emilian a suferit martiriul în timpul persecuției dezlănțuite de împăratul roman Iulian (361-363), supranumit "Apostatul", nepot pe linie paternă al Sfântului Împărat Constantin cel Mare.

În timpul domniei lui a încercat să readucă Imperiul Roman de la creștinism la păgânism, de unde și denumirea de "Apostatul". Domnia lui a fost scurtă datorită morții sale survenite în timpul bătăliei de la Ctesiphon (Persia), în iunie 363.
După ce a preluat conducerea imperiului, Iulian a încercat restaurarea credințelor și a practicilor păgâne, luând măsuri de persecutare a creștinismului. Astfel, la conducerea armatei și a marilor unități administrative au fost instalați funcționari păgâni. Aceștia aveau misiunea să reintroducă vechile practici, să refacă templele și să le redea cultului.
În acea vreme, la Durostor a avut loc o ceremonie la care au fost aduse jertfe tuturor zeilor. Guvernatorul, bucurându-se că locuitorii îi cinstesc pe zei în toate zilele, a poruncit să fie chemați la masă toți mai-marii cetății.
Văzând această sărbătoare păgână, Emilian, locuitor al cetății, a răsturnat cu mâinile sale toți idolii care se găseau acolo, a spart vasele și a doborât altarele tuturor zeilor din Durostorum. Guvernatorul a poruncit ca Emilian să fie închis.

Fiind supus la chinuri pentru a-și lepăda credința, Emilian și-a mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos, nedorind să aducă jertfe zeilor. Pentru aceasta, a fost bătut cumplit, iar în cele din urmă a fost aruncat în foc.

Astfel a pătimit Emilian ca martir pentru Hristos, în anul 362.

Rugăciune puternică făcătoare de minuni către Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor:

Prealăudate mucenice al lui Hristos, Sfinte Emilian, care ai sfărâmat altarele idolilor și te-ai adus jertfă bineplăcută lui Dumnezeu, auzi-ne pe noi, cei ce cădem înaintea icoanei tale și cu umilință te rugăm: fii mijlocitor nouă către Stăpânul și Mântuitorul lumii, ca unul care ai dobândit îndrăznire către Dumnezeu. Cel ce ai risipit idolii templului, alungă idolii necredinței care s-au înălțat în sufletele noastre și, prin rugăciunile tale către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, zdrobește păcatul sub picioarele noastre, ca să punem hotar vieții noastre întinate. Stea luminoasă pe cerul Bisericii, alungă întunericul neîncrederii dintre noi și umple mintea noastră de cunoștința cea adevărată din înțelepciunea cea dată ție. Candela care arzi vesnic de dragostea lui Hristos, aprinde-ne si pe noi cu evlavie si iubire. Dă-ne răbdarea ta, Sfinte, virtute cu care ai biruit privind la Cel a Cărui suferință a depășit orice suferință și a Cărui slavă strălucitoare a depășit orice slavă. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Învață-ne umilința cu care ai părăsit toate bucuriile și bogățiile pământești, iară pacea cu care ai stat în fața guvernatorului, fă să strălucească și în noi podoaba frumuseții inimii tale curate. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, pune în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei și a sfințeniei, Moștenitorule al nemuririi, roagă-te să fim și noi împreună cu tine moștenitori. Tu, care te desfătezi cu cetele tuturor sfinților și faci fii ai luminii pe cei ce se roaga ție și te prăznuiesc, roagă-te să ajungem la Soarele dreptății și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care strălucește peste toți cei pecetluiți cu Sângele Său. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.




Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)