MESAJ de PAȘTE transmis de un călugăr de la MUNTELE ATHOS

Facebook
MESAJ de PAȘTE transmis de un călugăr de la MUNTELE ATHOS

Dragii mei, În scurt timp sărbătorim Sfintele Paști, Învierea Domnului și aș dori să vă adresez câteva cuvinte legate de acest eveniment…

De fapt, sunt două evenimente: Paștele și Învierea pe care Domnul ca un atotputernic le-a legat între ele și asta pentru că învierea înseamnă, de fapt, ieșirea din robia păcatului (Paștele este sărbătoarea iudaică care celebrează ieșirea evreilor din robia egiptenilor).
 
Deci pentru a scăpa de păcat, adică de dezgustul, distorsiunea și tristețea și veșnică trebuie să înviem. Toate bune și frumoase, însă învierea implică moartea omului vechi, omului păcătos om pe care noi îl iubim atât de mult încât în clipa în care a apărut un om cu adevărat nou (Hristos) am încercat să-l omorâm în cel mai josnic mod cu putință. Evreii au ales răstignirea pentru Omul Nou pentru că era cea mai josnică moarte – singura care implica blestem („Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn” – după cum scrie în Vechiul Testament).
 
Și de ce l-au răstignit? Să vedem faptele:
 
Desigur că sunt multe cauzele însă ultima a fost Învierea lui Lazăr. Acest eveniment este crucial pentru că, de fapt, Mântuitorul nu numai a întors sufletul lui Lazăr în trup ci la și recompus („Doamne, deja miroase că este deja [mort de] a patra zi” după cum a spus Marta, sora lui Lazăr). Deci Mântuitorul a făcut o demonstrație foarte practică a o parte din ceea ce se va întâmpla la Învierea din Morți. Dincolo de faptul că l-a recompus și înviat, Domnul a strigat „Lazăre, vino afară!” și mortul a ieșit afară fiind legat complet de mâini și de picioare și, în plus, având maramă pe față. Deci Lazăr nu putea să se miște nici cu un deget, nici vorbă să iasă afară din mormânt. (Scriptura, tradiția și iconografia dau destule detalii asupra acestui fapt.)
 
Deci după ce l-a rezidit și înviat, Domnul ca absolut stăpân a toate îl și „teleportează” de fapt pe Lazăr din mormânt printr-un simplu cuvânt. După cum la Facere a zis „Să fie lumină!” și a fost lumină.
 
După cum vedem, Cel care l-a înviat pe lazăr se arată Dumnezeul Învierii de Apoi și Dumnezeul Facerii.
 
Într-un final, Domnul spune fariseilor prezenți (Lazăr era o persoană publică, fiul lui Simon Leprosul unul din fariseii de vază în Ierusalim) „Puneți voi mânuța, dezlegați-l și lăsați-l să meargă ca să vedeți cu ochii voștri că am reconstruit un om”. Asta ca să nu se mai zică cum că „gloata asta care nu știe legea este blestemată” – denigrare adusă oamenilor din popor care povesteau minunile lui Iisus.
 
Rezultatul? Hotărârea de omorâre și a lui Iisus și a lui Lazăr. Noi, oamenii cei vechi nu dorim învierea, nu dorim renașterea.
 
Pentru a renaște, trebuie să urmăm exemplul ascultării desăvârșite a lui Iisus care a zis: „Doamne, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta, însă nu cum voiesc Eu ci voia Ta să se facă” și atunci vom avea în mod concret un înger lângă noi care ne va ajuta.
 
Este imposibil să nu avem una sau mai multe cruci în această viață. Dacă nu ni le asumăm, nu vom învia, nu le vom depăși. Pentru a scăpa de cruce trebuie să trecem prin ea și nu pe lângă ea. Încercând să fugim de lângă ea va cădea peste noi și o facem doar mai grea, mai prezentă, mai apăsătoare.
 
Domnul și-a asumat crucea noastră pentru a ne arăta că drama umană nu își are cauza într-o imperfecțiune a Creației ci în păcatul adamic. De asemenea, și-a asumat-o ca nu cumva să se considere că ne înjosește dându-ne porunci. El însuși ne-a arătat prin exemplul personal calea de urmat.
 
Să nu uităm că Domnul, spre deosebire de noi care suntem sub păcat, putea să scape oricând de cruce și a fost tot timpul stăpân pe situație: în clipa în care Iuda a venit cu evreii să-l prindă în Ghetsimani, Iisus le-a ieșit în întâmpinare și i-a întrebat „Pe cine căutați?” iar ei au răspuns „Pe Iisus”. În clipa în care Mântuitorul s-a revelat pe Sine, a ieșit  putere dumnezeiască din El și i-a aruncat în spate și „agresorii” au căzut la pământ. Hristos le-a dovedit foarte clar că poate să facă orice cu ei, inclusiv să-i elmine din această viață.
 
Continunâd, stăpânirea lui Hristos prin nepăcătoșenia Sa asupra toți și a toate (inclusiv a morții) a fost până în ultima clipă: spune evaghelistul: „a plecat capul și și-a dat duhul”. Orice om aflat sub moarte întâi moare și după aceea, datorită moții, capul cade. Hristos nu. Ca atotputernic avea stăpânire asupra sufletului său să-L dea de la sine: s-a pregătit, a spus „Săvârșitu-sa!”, a plecat capul, și și-a dat duhul.
 
Pentru prima dată în istorie murea un om nepăcătos. Moartea fiind plata păcatului, pentru prima dată moartea intra în absurd. Pentru prima dată în istorie un om avea puterea să-și dea duhul (la propriu) și să și-l ia iarăși. Însă Acest Om a învins moartea nu pentru El însuși, ci pentru noi.
 
Atotputernic fiind, ne-a spus „Faceți și voi așa și veți ajunge, cu ajutorul Meu, la același rezultat: la fericirea și învierea veșnică”.
 
Atunci de ce ne mai complacem în murdăria acestei vieți? De ce nu ne încumetăm să-i urmăm exemplul? E atât de simplu: trebuie curaj, determinare și mai multă iubire de Dumnezeu care numai bine ne-a făcut decât de noi înșine care numai rău ne-am făcut.
 
Deci poate că ar fi mai bine în loc de „Paște fericit!” să vă urez „Înviere fericită!” sau „Paște veșnic!”. Alegeți ce doriți.
 
Hristos a înviat!
 
Cu mult drag în Hristos,
 
p.t.



Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)