Mare Minune: Unui copil i-a fost furat sufletul iar Sfântul Ciprian i l-a recuperat

Facebook
Mare Minune: Unui copil i-a fost furat sufletul iar Sfântul Ciprian i l-a recuperat

O doamnă a povestit o întâmplare mai veche, ruptă parcă din filmele de groază. Un copil ar fi rămas fără suflet din cauza bunicii vitrege, care era vrăjitoare şi care a vrut să se scape pe ea de probleme. Într-un final copilul îşi recuperează sufletul, după ce mama lui merge ani de zile la biserica Zlătari din Capitală. 

Doamna Eugenia povesteşte că strania întâmplare s-a petrecut în anii dictaturii comuniste, când la biserica Zlătari oamenii veneau pe furiş, de frică să nu-şi piar­dă serviciul, pentru că o supraveghetoare din maga­zi­nul de peste drum avea grijă să urmărească permanent intrarea în sfântul lăcaş, scrie formula-as.ro.

În vremurile acelea, peste o femeie credincioasă din Bucureşti s-a abă­tut o năpastă. L-a luat de soţ pe băiatul unei vrăjitoare din unguri­me, care i-a pus gând rău. Şi pentru că de ea nu s-a putut atinge, a încercat o vrajă teribilă asupra copilului ei, ca­re avea doar patru ani­şori. Stăpânită de de­mo­nul căruia i se con­sacrase din tinereţe, soacra a vrut să facă un troc. I-a oferit duhului rău sufletul băieţelului, la schimb cu propriul suflet, pentru a se elibera.

Din momentul acelei vrăji cumplite, băieţelul s-a îmbolnă­vit grav. Cădea incon­ştient, fără motiv, iar medicii nu l-au putut ajuta cu nimic. Ştiind că soacra sa e vrăji­toare, mama copilului a venit la Bucureşti, să se roage Sfântului Ci­prian.

Puterea farme­ce­lor era nespus de ma­re, dar femeia a stăruit. Şi nu o dată sau de două ori. A venit la sfântul Ciprian ani la rând. Sâmbăta seară se urca în tren, ajungea în Capitală, dimineaţa venea la liturghia de la Biserica Zlătari, iar după-amiaza se întorcea acasă. Nu s-a descurajat, nu a renunţat. O trudă de Sisif. Până când, într-o noapte, şi-a visat băieţelul care i-a spus: "Mami, nu mai avem mult!".

A venit atunci într-un suflet la Biserica Zlătari, iar părintele, care-i devenise duhovnic, i-a spus să-şi aducă băieţelul la împărtăşit. Când micuţul a primit Trupul şi Sângele lui Hristos, s-a luminat la faţă şi a rostit, aparent fără motiv, numele soacrei. Şi, chiar din clipa aceea, vrăjitoarea s-a îndrăcit. Duhul rău, care-l chinuise pe copilaş, a intrat în ea şi a început să o arun­ce în toate părţile, ca pe o cârpă.

În cele din urmă, mama copilului a venit cu ser­viciul în Bucureşti, pentru a fi aproape de Sfântul Ci­prian. Ani de-a rândul, până să plece definitiv cu fiul său în străinătate, era văzută de enoriaşi stând îm­preună cu băiatul ei, duminică de duminică, lângă racla sfântului.



Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana





Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


Mare Minune: Unui copil i-a fost furat sufletul iar Sfântul Ciprian i l-a recuperat | ROL.ro