Manastirea Frasinei, dincolo de legende si mituri

Facebook
Manastirea Frasinei, dincolo de legende si mituri

Mănăstirea Frăsinei, din județul Vâlcea, este singura mănăstire din România care se ghidează pe principiile athunite, adică specifice mănăstirilor de pe muntele Athos. Frăsineiul este un schit de călugări, aflat la 25 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe teritoriul comunei Muereasca, la poalele Munţilor Lotrului. Numele comunei pe raza căreia se află situată mănăstirea, “Muereasca” şi faptul că femeile nu au voie la biserica de sus au contribuit din plin la această latură mistică a lăcaşului.

Realitatea însă este alta, numele localităţii se pare că vine nu de la popularul oltenesc “muiere”, cum se crede, ci de la “Moriştea”. Pârâul care traversează comuna, pârâu de munte, era cunoscut pentru zecile de mori de apă, iar zona unde acestea se aflau aproape una după alta a fost definită ca “zona morilor sau a moriştilor”.

Frăsinei este mănăstirea despre care s-a scris mult şi s-a vorbit la fel de mult în ultimii ani, de multe ori însă, fără a se ţine cont de adevărul efectiv al vieţii monahale de dincolo de zidurile acestei fortăreţe, aşezată în sudul Munţilor Lotrului.

frasinei02.jpg

Istoria acestei mănăstiri începe în anii 1700. “După tradiţie, s-a întemeiat la 1710 de doi călugări bulgari: Ilarion şi Ștefan, cu blagoslovenia episcopului din acea vreme, Inochentie. Ei au întemeiat schitul cel vechiu cu hramul Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, cerând şi o moşie cam de o sută cincizeci de hectare pentru întreţinere”, spune Victor Brătulescu, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice din 1933, citat de financiarul.ro.

În 1763, în timpul domniei lui Ștefan Racoviță, doi boieri, anume Cârstea Iovipali, cu fiul său Niculiţă, şi fratele lui Cârstea, anume Damian, cu binecuvântarea episcopului Climent, au stricat bisericuţa de lemn a celor doi călugări dintâi şi au făcut alta de zid. La câţiva ani însă s-au răsculat locuitorii satului Muereasca, vrând să ia moşia schitului. Călugării au mers la ctitori şi împreună cu ei la episcopul Climent, care, ascultându-le plângerea, a hotărât cumpărarea moşiei pe preţul de 200 de lei. La 1780, din cauza războiului cu habsburgii, monahii izgoniţi au plecat din schit, lăsându-l pustiu.

Schitul a rămas părăsit până la jumătatea secolului al XIX-lea, când, în 1859, a fost vizitat de noul episcop al Râmnicului, Calinic, cel care a decis definitiv soarta mănăstirii. Acesta a reabilitat-o, i-a oferit statutul de mănăstire și a dat edictul prin care femeile nu au nici astăzi acces la acest lăcaș: “fiindcă prin partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolea, de aceia supt grea legătură s-au oprit ca de la acest loc să nu mai treacă înainte, supt niciun chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie supt blăstăm şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gubăvia şi tot felul de pedepse”.

blestem_frasinei.jpg

De la acest edict al episcopului Calinic s-a creat legenda schitului. După 1946, comuniştii au privit şi ei cu interes acest lăcaş închis, dar nu din cauza laturii mistice, ci din cu totul alte motive. Nu de puţine ori au făcut descinderi pentru că s-a crezut că aici erau ascunşi “partizani anti-comunişti”, legionari, iar călugării erau suspectaţi că i-ar ajuta pe luptătorii din munţi.

S-a încercat în repetate rânduri infiltrarea cu agenţi ai Securităţii printre monahi, pentru a se vedea dacă nu cumva au legătură cu Athos-ul şi implicit cu statul grec. Nu există însă consemnate rapoarte dacă aceste “misiuni” au dat rezultat. Stăreţia nu a vrut să caute în arhivele CNSAS-ului pentru “a nu da de surprize neplăcute fie dinspre monahi, fie dinspre enoriaşi”.

La Frăsinei, femeile nu sunt blestemate. A fost construită o biserică pentru ele la intrarea în domeniul mănăstirii, unde slujesc călugării preoţii, cei care slujesc şi la biserica de sus. “Cum am putea să urâm femeile? Dimpotrivă, femeia este iubită şi respectată, aici se vorbeşte despre familie, despre sfinţenia acestei relaţii, despre respect, iubire şi credinţă”, spune unul dintre monahi. De altfel, într-o statistică neoficială, femeile reprezintă cea mai mare categorie de enoriaşi şi pelerini care vin la Frăsinei.

frasinei5.jpg

Există însă şi legende ale locului cu privire la femeile care au încercat să intre pe domeniul interzis. În urmă cu o sută de ani, o boieroaică, îmbrăcată în straie bărbăteşti, a încercat să intre pe terenul mănăstirii, dar calul pe care îl călărea s-a scuturat şi femeia a căzut, murind pe loc. O localnică din satul Muereasca a intrat fără să-şi dea seama în pădure să ia lemne, chiar pe domeniul Frăsineiului, şi a doua zi a fost împunsă de vacă.

Mănăstirea Frăsinei este prin urmare un lăcaş de cult care, alături de restul mănăstirilor vâlcene, pune acest judeţ pe harta creştinismului european. Faptul că aici viaţa monahală urmează principiile athonite îl face unic, dar nu neapărat special. Chiar dacă femeile nu au acces la biserica de sus sau pe domeniul mănăstirii, aceasta nu aduce cu sine un blestem, nu face din Frăsinei un lăcaş de cult mistic.



Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana





Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


Manastirea Frasinei, dincolo de legende si mituri | ROL.ro