DIETA SFANTA, facatoare de MINUNI. Care este secretul CALUGARILOR de la muntele Athos

Facebook
DIETA SFANTA, facatoare de MINUNI. Care este secretul CALUGARILOR de la muntele Athos

Din cele mai vechi timpuri, călugării de pe Muntele Athos au fost renumiți pentru viața îndelungată, sănătatea fizică şi stare de bine psihică pe care o dețin, datorată dietei şi a stilului de viaţă.


În medie, călugării de la Muntele Athos trăiesc cu 10 ani mai mult decât ceilalți greci și nu suferă de cancer, boli cardiovasculare, Alzheimer ori diabet. La baza acestui fapt s-ar părea că stă dieta lor specială, derivată din cea mediteraneană, potrivit ziaruldecluj.ro.

Programul alimentar este alcătuit din trei modele uşor de urmărit pe durata unei săptămâni. Astfel, sunt trei zile de post, în care se mănâncă din belşug fructe şi legume, urmate de alte trei zile de moderație, în care se pot savura alimente din alimentaţia mediteraneeană, inclusiv ulei de măsline, peşte ori vin roşu, iar la final este o zi liberă, în care se pot consuma în voie orice alimente.

Sănătate trupească și sufletească

Exerciţiile fizice, meditaţia şi starea de bine împreună cu dieta de la muntele Athos îți transformă corpul şi mintea ajutându-te să slăbeşti și să ai o formă fizică bună.

dieta-calugari-athos.jpg

Meniu pentru o zi:

Mic dejun: piersici coapte la grătar cu iaurt grecesc

Prânz: supă de morcovi și coriandru

Cină: salată de pui cu dressing de iaurt grecesc și un pahar de vin roșu

Gustări: un pătrat de ciocolată neagră, fructe și stick-uri de legume

În zilele de post nu se pot consuma produse lactate, pește, carne, alcool, ouă sau ulei. Sunt permise doar porțiile mici de fructe, legume, fructe oleaginoase (nuci, fistic, alune, caju, migdale, nuci pecan), semințe și leguminoase (linte, fasole, năut, mazăre).

Din cei 1500 de călugări care locuiesc în 20 de mănăstiri antice și a căror stare de sănătate a fost studiată între 1994 și 2007, niciunul dintre ei nu a dezvoltat cancer intestinal și numai 11 au fost afectați de cancer de prostată. Cercetările sunt cu atât mai uimitoare cu cât aflăm că media de vârstă a călugărilor a căror sănătate a fost investigată era de 40-104 ani.

dieta-sfanta-calugari-athos.jpg

Studiile ne arată că monahii nu au dezvoltat practic boli de inimă, că nu s-au confruntat cu stopuri cardiace și nici cu atacuri cerebrale. Uluitor este și faptul că incidența bolii Alzheimer în rândul acestei comunități a fost de 0, iar cancerul (plamani, intestine, vezica) a fost înregistrat în rate neobișnuit de scăzute. Din 1500 de călugări, doar un procent mic au dezvoltat cancerul. Niciunul nu a dezvoltat cancer la plămâni sau la intestine.





Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana



Reclame
loading...


Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


DIETA SFANTA, facatoare de MINUNI. Care este secretul CALUGARILOR de la muntele Athos | ROL.ro