CUTREMURĂTOR! Vezi AICI ce SUPERSTIȚIE aduce numai PAGUBĂ! Află ce pățești dacă TE ÎNCHINI acestui IDOL!

Facebook
CUTREMURĂTOR! Vezi AICI ce SUPERSTIȚIE aduce numai PAGUBĂ! Află ce pățești dacă TE ÎNCHINI acestui IDOL!

Ifrem Şerb era un vlăjgan de român, ca bradul. Nu prea avea însă îndemână la muncă. Îi intrase în cap că nu se va procopsi decât numai găsind o comară. Despre cei cu stare, la care el râvnea, auzise vorbindu-se multe – între altele – că găsiră cazane cu bani pe care-i schimbaseră pe furiş, şi aşa făcuseră averi frumoase. Norocul acestora nu-l lăsa nici noaptea să doarmă, încât ziua se odihnea, iar noaptea săpa de zor pe la rădăcinile copacilor şi prin locuri retrase, unde bănuia că sunt bani îngropaţi. Lucirea produsă în noapte de licurici sau de putregaiuri îl punea la muncă grea. Prin pădurea statului săpase adevărate puţuri şi pivniţe, dar de găsit bani, nici vorbă. Cât ar fi agonisit el dacă ar fi făcut acea muncă pe bani sau şi-ar fi lucrat pământul propriu! Povestea cu comoara îngropată de vie nu i-a venit în minte niciodată, de aceea a ajuns în neagră mizerie. Nevasta i-a murit din cauza lipsurilor, el a fost mobilizat în războiul din 1916 şi nu s-a mai întors, iar copilaşii, lipsiţi de toate, au rămas pe la uşi străine. Iată unde duce trândăvia şi răul obicei de a te lăsa în nădejdea norocului! Iată ce înseamnă să nădăjduieşti într-o întâmplare şi nu în munca ta!

 

Cuvântul „noroc” e de origine slavă „naraku”, care înseamnă „bunăstare”. În limbajul obişnuit, prin acest cuvânt înţelegem o întâmplare fericită, un eveniment neprevăzut şi aducător de bine, etc.

Cât de mult crede românul în realitatea şi eficacitatea norocului arată mulţimea expresiilor: „hai noroc”, „noroc şi sănătate”, „noroc şi bani”, „să ai noroc”, „mânca-te-ar norocul”, „de noroc să nu mai scapi”, „fiecare cu norocul său”, etc. Cuvintele: „Noroc să dea Dumnezeu” arată aspectul creştin al superstiţiei, ca: nu o putere oarbă trimite norocul asupra oamenilor, ci însuşi Dumnezeu.

Ar fi o greşeală să credem că numai poporul de jos, oamenii inculţi, nădăjduiesc în noroc. Ghicitori sunt în ambele sexe. Localurile cu jocuri de noroc, rulete şi alte locuri unde se încearcă norocul, sunt cercetate, pe lângă naivi, şi de persoane cu oarecare suprafaţa socială şi intelectuală. Cel mai ispititor noroc este, desigur, găsirea unei comori, a unei numărători, cum îi zic în limbajul lor ghicitorii şi ţigăncile, care ghicesc cu ghiocul şi cu cărţile.

Deşi pare inofensivă, această superstiţie însă aduce multă pagubă, numai dacă ne gândim la timpul pierdut în aşteptarea sau căutarea norocului, căci nu sunt puţini cei care aşteaptă să le vină mură-n gură. Incapacitatea, munca de mântuială şi trândăvia, în orice ramură de activitate, în chip fatal aduc nemulţumiri, insuccese şi chiar deznădejde, care sunt puse pe seama lipsei de şansă, de noroc. Pornirea nepotolită după noroc are şi alte urmări cu mult mai nefericite. Câţi săteni nemintoşi nu-şi pierd micul lor avut în jocurile de noroc de prin bâlciuri, la cartea roşie şi neagră, încât adesea poliţia trebuie să intervină spre a scăpa pe acei naivi din mâna şarlatanilor. Dar ce să mai vorbim de naivi, când ne gândim că există oameni în toată firea, care într-atâta sunt stăpâniţi de patima norocului, că-şi pierd toată averea la cărţi, ajungând în cele din urmă să-şi zboare creierii cu un glonte?! Alţii au ajuns la atâta orbire şi decădere morală, că şi-au jucat şi soţia la cărţi! Dacă luăm aminte la aceste rezultate funeste şi multe altele, suntem constrânşi a vedea că norocul este o superstiţie foarte primejdioasă pentru mulţi care se încred în el. Dovada o fac măsurile destul de drastice, pe care autoritatea de stat le-a luat în potriva jocurilor de noroc.

Din Sfânta Scriptură se desprinde învăţătură că munca cinstită şi susţinută este condiţia unei existenţe fericite, unei vieţi plăcute lui Dumnezeu; iar trândăvia şi trăirea vieţii prin alte expediențe (mijloace nepermise), decât truda personală, sunt categoric osândite. Domnul Dumnezeu, după ce făcu pe Adam, l-a pus în eden ca să-l lucreze şi să-l păzească. După căderea în greșeală, i se porunceşte, şi prin el întregului neam omenesc, să-şi câştige existenta în sudoarea feţei, muncind (Fac. 3,17-20). Sub forma unei porunci, Apostolul Pavel spune că numai cei ce muncesc au dreptul la existenţă (2 Tes. 3,10). Cu autoritate divină, acelaşi Apostol dezaprobă energic pe cei ce caută a trăi fără muncă precisă şi susţinută, zicând: „Auzim că unii de la voi umblă fără nici un rost, nu lucrează nimic şi se amestecă în treburile altora. Unora ca acelora le poruncim în Domnul Iisus Hristos, ca să muncesca în linişte şi să mănânce pâinea agonisită de ei” (2 Tes. 3,11-13). Poporul israelit, cel înclinat continuu spre idolatrie, desigur că va fi adorat şi zeul norocului, căci Dumnezeu prin proorocul Isaia îl mustra şi-l ameninţa: „Pe voi, cei ce M-aţi părăsit pe Mine şi aţi uitat numele Meu cel Sfânt, cei ce faceţi masa diavolului şi libaţiunii norocului (zeul Gad), Eu vă voi da pe voi sabiei” (Îs. 65,11-12).


sursă: gânduridinierusalim.com




Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)