CUTREMURĂTOR! Banii agonisiți prin NEDREPTATE și VICLEȘUG sunt BLESTEMAȚI! Vezi AICI ce să faci ca să ai spor în toate!

Facebook
CUTREMURĂTOR! Banii agonisiți prin NEDREPTATE și VICLEȘUG sunt BLESTEMAȚI! Vezi AICI ce să faci ca să ai spor în toate!

Banii câștigați prin minciuni, nedreptăți și vicleșug atrag blestemul dumnezeiesc asupra celor ce se fac partași de ei. Avocații și judecătorii care sunt părtinitori și mint cu scopul de a câștiga procese pe nedrept – mănâncă o pâine murdară.

Doctorii care fac avorturi (sau orice altă muncă necinstită), care iau bani pe operații mai mult decât trebuie – mănâncă o pâine murdară. Patronii care nu-și plătesc angajații, sau nu le acordă drepturile ce li se cuvin, oprind banii pentru ei – mănâncă o pâine murdară. Aceia care au fost ajutați în vreun fel și li s-au prestat servicii dar fără să-și plătească muncitorii – mănâncă o pâine murdară. Cei care fac bani din afaceri necurate, vânzând la un preț dublu, câștigând bani din camătă – mănâncă o pâine murdară. Cei care împrumută și iau cu dobândă – mănâncă o pâine murdară. Cei care vând lucruri, haine sau mâncare stricată la preț de marfă bună, punând apă în vin sau în lapte, amestecând mere mici printre mere mari și luând același preț – mănâncă o pâine murdară. Banii câștigați din duminici și sărbători, nu sunt buni, sunt bani blestemați, Dumnezeu îngăduie să-i pierzi sau să ți se fure, pentru că întâi tu ai furat Ziua Lui – Sfânta Duminică. Sau îi pierzi pe la doctori și pe medicamente.

Și toți cei care câștigă bani de pe urma nedreptăților, mințind și înșelând, asuprind și calomniind săraci, orfani, văduve, lipsiți, nevoiași, bolnavi – mănâncă o pâine murdară. Acești nedreptățiți strigă răzbunare, fiindcă li s-a furat dreptul lor câștigat prin muncă cinstită, cu sudoare, de banii lor folosindu-se tot bogații, asupritorii, ei cumpărându-și a doua vilă, a treia mașină, lipsind pe sărac de pâinea de pe masă. Câte lacrimi am strânge, dacă am stoarce toate casele și mașinile de lux ale bagaților? Și chiar de nu-i blesteamă nimeni pe acești asupritori, blestemul dumnezeiesc tot îi ajunge, căci se îmbolnăvesc ei sau copiii lor, pierzând acești bani îndoit pe la doctori, sau le mor vitele, sau pământul nu-și mai dă rodul ca altă dată… Căci nedreptatea este păcat strigător la cer!!! Dacă dintr-un lucru rău primești un câștig, socotește că acest beneficiu este un zălog al nenorocirii.

 

Fericirea nu este ceva exterior. Nu poţi deveni fericit că ai mulţi bani, ai reuşit în carieră…

Nu cred că există o definiţie unică a fericirii sau un singur criteriu de determinare a fericirii, căci sufletul omenesc e complicat şi variabil de la individ la individ. Aşa cum spunea filosoful Petre Andrei, “ceea ce provoacă fericirea unuia nu este uneori pentru altul nici măcar un motiv de mulţumire trecătoare, ceea ce descreţeşte o frunte şi înveseleşte un chip, poate produce altcuiva durere, căci un soare ce răsare într-o parte, apune în partea cealaltă“.

Contrar opiniei generale, fericirea nu este ceva exterior. Nu poţi deveni fericit că ai mulţi bani, ai reuşit în carieră, familie etc. … Fericirea este un dar de la Dumnezeu.

Fericirea, ca şi multe alte lucruri în viaţă, este o chestie relativă. Pentru cineva a fi fericit înseamnă să ai un automobil de ultimă generaţie, pe când pentru alţii – să ai cu ce îţi hrăni copiii în ziua respectivă.

Însă adevărata fericire este atunci când omul este într-o armonie totală cu Dumnezeu. Deseori în activitatea didactică am întâlnit studenţi care, în pofida faptului că aveau tot ce îşi doreau, nu se considerau fericiţi. Însă nu mergeau la biserică, pentru că, considerau ei, “cine, în afară de mine, mă poate ajuta?”

Atunci când vorbim despre biserică, fericirea capătă noi valenţe. Omul nu mai vede fericirea în lucruri materiale. Un om care merge la biserică înţelege că viaţa capătă o nouă dimensiune atunci când eşti în permanentă relaţie cu Dumnezeu.

Cum să dobândim fericirea? Fiecare dintre noi trebuie să vadă, mai întâi de toate, fericirea ca pe o stare supremă.

Într-una din zile citisem următoarea istorioară:

Un om nefericit a plecat în căutarea unui om fericit, pentru a afla secretul fericirii. În drumul lui a dat peste mulţi oameni nefericiţi ca el, dar din alte motive. Primul era nefericit că îi decedase soţia; al doilea, că avea o soţie rea; al treilea, că nu s-a putut îmbogăţi; al patrulea, că era bolnav şi nu se putea bucura de averea lui; al cincilea, că era singur şi nu-l vizita nimeni; al şaselea, că avea probleme cu vecinii. În sfârşit, s-a oprit în dreptul unuia pe care n-a îndrăznit să-l întrebe, căci era mai sărăcăcios îmbrăcat şi, cu siguranţă, s-a gândit el, n-are cum să fie fericit. I-a dat totuşi „Bună ziua”, la care omul a răspuns: „Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate zilele, pentru fericirea ce o am în fiecare zi”. Vorbele acestea l-au făcut să zăbovească în alergarea lui după secretul fericirii, întrebându-l pe acel om despre sănătate şi despre situaţia lui materială. A fost uimit să afle că respectivul „trăia pe pământ” având puţini bani, o sănătate relativă şi o familie obişnuită, că uneori a fost şi mai lipsit, trecând prin unele probleme de-a lungul anilor. Ceea ce a sesizat călătorul nefericit abia în timpul discuţiilor era faptul că fericitul avea în mână o carte din a cărei lectură s-a întrerupt pentru a sta de vorbă cu el. A aflat că era Biblia – ştia şi el despre această carte – din care cel ce o avea citise cuvintele Domnului Iisus care a zis:

“Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor! Fericiţi … Fericiţi …” (Matei 5, 2-11): „Fericiţi … cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc” (Luca 11, 28).

În acest context, mi-am amintit de Sfântul Efrem Sirul care spunea: „Fericit cel ce, stând în tot ceasul la dumnezeiasca strajă a rugăciunii ca un înger ceresc, are gânduri curate şi nu-l lasă să se apropie de el pe vrăjmaş, ca să nu îi ia sufletul în robie, şi să nu îl depărteze de Dumnezeu Mântuitorul”.

Fericirile sunt bucurii ale sufletului atunci când omul se apropie de Dumnezeu. Aceste fericiri ale sufletului încep încă de când sufletul omului se afla în trup (chiar dacă trupul este plin de boli şi suferinţe), iar fericirea continuă desăvârşit în Împărăţia Cerurilor.

Pentru ce plânge omul în această lume? Pentru ce a plâns Adam şi Eva când au fost izgoniţi din Rai?

Pentru păcatul neascultării de Dumnezeu şi al ascultării de diavol (de minciună). Primul păcat pe care i l-a insuflat omului diavolul a fost păcatul trufiei (vei fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul), iar acest păcat a venit prin neînfrânare, adică nu a putut să se înfrâneze, să postească şi să nu mănânce din pomul binelui şi răului.

Fericiţi cei ce plâng pentru păcatele lor şi se roagă cu smerenie ca Domnul Dumnezeu să le spele păcatele în sângele Mielului; ei se vor bucura (mângâia) în Împărăţia Cerurilor veşnic şi în trup pe pământ vor fi mângâiaţi, vor avea pace de la Duhul Sfânt, nu pacea care o dau oamenii, ci împăcarea cu Domnul Dumnezeu.

Fericirile consemnate în Sfânta Scriptură sunt singura cale spre fericirea cea statornică, după care omul aleargă încă din primele zile ale vieţii lui. Din păcate, însă, nu mulţi sunt aceia care mai ştiu cum “să alerge” după fericire, după odihnă şi după pace. Hristos este fericirea, odihna şi pacea, deci numai o viaţă petrecută cu şi întru Hristos poate rodi odihna, pacea şi fericirea.

 

Surse: Lumina pentru candela din suflet și Vlad Madan, Altarul Credinței, nr. 3-4, martie-mai 2013.





Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)