Adevăratul Post: Cugetări ale unui călugăr de la Sfântul Munte Athos

Facebook
Adevăratul Post: Cugetări ale unui călugăr de la Sfântul Munte Athos

Unul dintre înțelepții călugări de la Sfântul Munte Athos ne-a transmis acest mesaj pentru toți cititorii noștri. El ne vorbește despre adevărata semnificație a Postului și despre felul în care trebuie să îl urmăm.

„Doamne ajută!
 
Dragii mei,
 
M-au rugat câțiva dintre voi să vă scriu despre post. Am ezitat foarte mult pentru că sunt destule cuvântări pe această temă, mult mai bune decât aș putea să scriu eu. Însă pentru că au existat cereri și socotesc că e nevoie, o să mă supun:
 
Sfinții părinți spun că postul curățește mintea, înmoaie inima și îndreptează logica. Deci reconstruiește și menține personalitatea umană. Din cauza asta Dumnezeu a pus omul la post chiar și în rai. Dacă în paradis, când personalitatea umană nu se dezintegrase încă de păcat, postul era necesar, cu atât mai mult acum, după cădere.
 
Acestea spun sfinții părinți și cred că este destul. Aș putea încheia mesajul aici, însă cred că este nevoie să explicăm anumite lucruri care este posibil să ne ajute puțintel să înțelegem mai bine importanța postului.
 
În discuția noastră, foarte important este faptul că omul este zidit pentru îndumnezeire. Omul este făcut pentru a deveni Dumnezeu după har, pentru a atinge existența perfect fericită, veșnică.
 
Problema căderii devine în acest context foarte gravă pentru că după cădere intervine distorsiunea care se exprimă în cotidian printr-o imagine falsă a omului relativ la ce înseamnă îndumnezeirea sa, sau, mai concret, în discuția noastră – plăcerea.
 
Deci discutăm despre tendința înspre plăcere a omului căzut.
 
Plăcerea numită de Sfinții părinți „plăcerea trupească”, „plăcerea egoistă” sau, simplu „plăcere” este un lucru foarte păcătos pentru că desparte pe om de Dumnezeu prin atracția pe care o exercită asupra noastră, atracție care duce înspre neant. Această plăcere din punct de vedere chimico-biologic se bazează pe celebra dopamină (unul din principalii neurotransmițători – o substanță ce transmite informații între neuroni), care este responsabilă pentru multe lucruri, inclusiv pentru senzația de recompensă, de plăcere. Această senzație nu este provocată de nivelul absolut de dopamină existent în creier ci de VARIAȚIA acestui nivel.
 
Astfel avem: mâncarea gustoasă: 50% variație (mai mult anumite alimente – carnea de ex. și mai ales lichidele: alcoool, cafea etc.); desfrânarea – 100% variație; cocaina – 200% variație; amfetaminele – 900% variație etc. Ceea ce este important în discuția noastră este faptul că această senzație de plăcere este de (foarte) scurtă durată după care rezervele de dopamină sunt goale, creierul suferind tot felul de probleme (depresie, anxietate, deznădejde etc.) – ducând la dependența de sursa de plăcere și la ceea ce părinții numesc în general „întunecarea minții”.
 
Aici ar trebui să accentuăm un fapt: pentru că senzația de plăcere este provocată de variația de dopamină și nu de nivelul absolut al acesteia, ceea ce ieri ne-a făcut plăcere, astăzi nu ne mai face și deci avem nevoie de un stimulent mai „puternic” pentru a simți aceeași cantitate de plăcere. Este mecanismul clasic de împătimire descris de către sfinții părinți.
 
Tema este mult mai complexă însă, pe scurt, postul este un mecanism dat de însuși bunul Dumnezeu și verificat de mii de ani care ne asigură controlul asupra acestui fenomen deosebit de periculos.
 
De aici vedem că postul ca antidot împotriva plăcerii are un caracter global. Cu toate că cel mai cunoscut este postul alimentar, acesta trebuie completat cu abținerea cel puțin temporară și de la alte plăceri păcătoase, pe cât este posibil pentru fiecare, în înțelegere cu duhovnicul. Spus altfel, postul trebuie să fie la toate cele șase simțuri: post la ce gustăm, post la ce vedem, post la ce auzim, post la ce pipăim (foarte periculos, nu?), post la ce mirosim (eh, nu primim foarte mulți stimuli prin acest organ. Și totuși… ) și post la cel de-al șaselea simț – simțul minții – bunul simț (simț de care vorbește pe larg Sf. Diadoh al Foticeii), adică, superficial vorbind, să fim atenți la gândurile noastre.
 
Prin aceste bariere împotriva plăcerii, persoana umană nu este atrasă („suptă”) în spre aceasta și deci se poate dezvolta armonios, poate prinde puteri în spre scopul său veșnic.
 
Nu este întâmplător că în limba română cuvântul „post” are și sens legat de „veghe”, „pază”, „lucru ce necesită atenție, concentrare”, „luru important”.
 
Pe de altă parte nu trebuie să uităm că omul tinde înspre plăcere deci trebuie să-i dăm plăcere însă plăcerea adevărată, duhovnicească care vine din apropierea de scopul suprem (îndumnezeirea prin unirea cu Dumnezeu)  și nu o reacție chimică care nu are cum să-i împlinească persoana.
 
Deci împlinirea postului este intensificarea comuniunii omului cu Dumnezeu, sursa adevăratei plăceri, prin practica ascetică constantă zi de zi: rugăciunea care este vorbirea minții cu Dumnezeu și, relativ la aproapele nostru, împlinirea practică a celorlalte virtuți adică iubirea practică în formele ei: smerenia, răbdarea, milostenia, facerea de bine etc.
 
Pe scurt, pe cât înaintăm în știință, cu atât mai mult vedem că modul corect de a fi este tăinuit în duhovnicia adevărată. Și atunci ne întrebăm: de ce oamenii caută în continuu alte căi?
 
Cu mult drag în Hristos,
 
p.t.”



Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)