Acesta este locul din Romania in care sunt ascultate rugaciunile femeilor ce nu pot avea copii

Facebook
Acesta este locul din Romania in care sunt ascultate rugaciunile femeilor ce nu pot avea copii

Mulți oameni privesc icoanele prin prisma valorilor stilistice și istorice, refuzând să vadă faptul că sunt purtătoare de har.


Adevărații credincioși văd în icoane întreținerea dialogului continuu cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu ceilalți sfinți. Icoana „Maica Domnului Îndrumătoarea” din Biserica de pe Strada Dealului din Sibiu, biserică ce poartă hramul Sf. Ioan Iacob și Maica Domnului Îndrumătoarea, este o reproducere după o icoană ce a fost pictată cu 400 de ani în urmă pe Muntele Sfânt, la Mănăstirea Xenofort. Acea icoană a fost adusă apoi în România, la Mănăstirea Mihai Vodă din București.

În Sibiu, icoana „Maica Domnului Îndrumatoarea” a fost adusă în 15 noiembrie 2008 și a fost primită de sibieni printr-o ceremonie specială la care au participat sute de credincioși, iar a doua zi, „de dimineața până seara, de era coada până la intersecția cu Transilvaniei, au tot venit oamenii ca să se închine” își aduce aminte părintele Cătălin Dumitrean, slujitor la biserica din strada Dealului. De atunci, în fiecare zi de luni, de la șase seara, oamenii vin și se roagă cu speranța realizării celor mai mari probleme din viața lor.

icoana_sibiu3.jpg

Icoana „este vestită pentru ajutorul care îl dă Maica Domnului femeilor sterpe, neroditoare și pentru împacarea și liniștea în familie și pentru găsirea unui partener de viața creștin”, spune părintele Cătălin Dumitrean. Paraclisul special al icoanei și Acatistul Bunei Vestiri sunt citite în serile de luni pentru ca Maica Domnului Îndrumătoarea să aducă îndurare și să trimita ajutor celor care se roagă. Rugăciunile sunt citite în fața icoanei atât de preoți veniți și de la alte biserici din Sibiu, cât și de enoriași.

icoana_sibiu2.jpg

Serile de luni sunt arhipline, mai ales de „tinerii cu neputințe și nerealizări”, mărturisește preotul Catalin Dumitrean pentru esibian.ro. Vin bărbați care au relațiile șubrede, vin femei care nu pot să dea naștere unui copil. A.D. are 26 de ani și vine de aproape o lună la biserica din strada Dealului să participe la rugăciunea specială de luni. Deja a învățat cântările speciale ale serii, pe care le cântă cu mare credință: „Se vorbește în oraș de minunile pe care le-a făcut icoana, și am venit și eu, pentru că am nevoie de ajutorul lui Dumnezeu mai mult decât oricând. Relația mea cu soțul s-a schimbat de când știe că nu pot face copii. Eu mă rog pentru liniște în familie și pentru un prunc”, povestește A.D. cu lacrimi în ochi. 

biserica_sibiu3.jpg

Întrebat de ce trimite astfel de pedepse Dumnezeu la unele femei, preotul Dumitrean spune: „Nu este o pedeapsă Dumnezeiască. Pedeapsa lui Dumnezeu este după Judecată. Dar poate fi un blestem moștenit din părinți sau strămoși din cauza unor păcate mari”. De asemenea, infertilitatea poate fi o consecință a trupului și a sufletului: „Infertilitatea vine din cauza unor păcate sufletești care atacă trupul”. Din noiembrie până acum, „zeci de persoane au venit să-mi mulțumească la spovedit. Rugăciunea la icoană, a adus liniște în familiile cu certuri, dar avem și tineri care s-au cununat” conchide Catalin Dumitrean.

biserica_sibiu5.jpg

În orașul Sibiu există două icoane făcătoare de minuni: cea de la Biserica de pe Strada Dealului și cea de pe Mihai Viteazul. În țară, există peste 100 de icoane făcătoare de minuni, moaște sfinte și izvoare tămăduitoare, aflându-ne astfel, la acest capitol, pe locul cinci în lume, într-un top dominat de Grecia. Cel mai mult, vestea icoanelor Maicii Domnului făcatoare de minuni se aude la Mănăstirea Neamț, Trifești-Roman, Mănăstirea Sihăstria, Mănăstirea dintr-un lemn și Mănăstirea Hadâmbu.




Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana



Reclame
loading...


Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


Acesta este locul din Romania in care sunt ascultate rugaciunile femeilor ce nu pot avea copii | ROL.ro