ACATISTUL Darurilor Sfinte şi Tămăduirilor de Boli al Domnului Iisus Hristos

Facebook
ACATISTUL Darurilor Sfinte şi Tămăduirilor de Boli al Domnului Iisus Hristos

Fără rugăciune, credinţă în puterea Domnului şi optimism, vindecarea nu ar fi posibilă.

 
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre puterea rugăciunii: “Rugăciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcină, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie.

Despre forţa rugăciunii s-au convins şi oamenii de ştiinţă, iar rezultatele studiilor au fost, de-a dreptul spectaculoase.
 
“O rugăciune este un remediu puternic”, spunea Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. “Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”

Acatistul de mai jos reprezintă una dintre cele mai puternici rugăciuni pentru sănătate și pentru vindecarea de boli:

Rugaciunile incepatoare:

     In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
     Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
     Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Doamne, eşti Tămăduitorul Cel Mai Mare şi Vindecătorul Tuturor celor care aleargă spre Tine. Pe Tine Te lăudam, Te slăvim şi Ţie Îţi mulţumim, noi, robii Tăi şi ca Cel care ai puteri nebiruite, Te rugăm să ne izbăveşti de toate bolile sufleteşti şi trupeşti ca să-Ţi strigăm Ţie: "Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!"
Icosul 1

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, ai venit din înălţimile Cerurilor, pentru noi, păcătoşii şi smeriţii, care Te rugăm aşa:

Iisuse, Dumnezeul nostru, curăţeşte-ne şi tămăduieşte-ne pe noi;
Iisuse, vindecă pe robii Tăi;
Iisuse, împodobeşte-ne cu Razele Harului Dumnezeiesc;
Iisuse, îndreaptă-ne de toate bolile;
Iisuse, alungă de la noi norii păcatelor;
Iisuse, nu ne lăsa pe noi bolnavi;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 2

Viaţa pe Pământ este plină de multe rele, de necazuri şi boli sufleteşti şi trupeşti, iar noi, cei care Îţi cerem vindecare, Îţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 2

Chemat-ai pe Apostoli la misiunea cea sfântă, zicându-le lor: "În dar aţi luat, în dar să daţi!" iar noi, cuvioşii şi smeriţii să spunem aşa:

Iisuse, Iubitorule de oameni, vindecă-ne;
Iisuse, Mântuitorule, uşurează-ne durerile;
Iisuse, Atoatevăzătorule, vezi şi durerile noastre;
Iisuse, Alinătorule, alină durerile şi suferinţele noastre;
Iisuse, Binecuvântatul Tatălui Ceresc, binecuvântează-ne pe noi;
Iisuse, Dumnezeule Preasfânt şi Preacurat, curăţeşte-ne şi sfinţeşte-ne pe noi;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 3

Preamăritule Domn, Iisuse Hristoase, nu lăsa în suferinţe grele pe robii Tăi de acum, ci îndură-Te de noi, care cu dragoste şi smerenie cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 3

Ai vindecat pe femeia gârbovă, care de 18 ani era legată de boală, iar acum, Tu, ca un Fiu al Indurărilor, îndură-Te de noi, păcătoşii, care spunem aşa:

Iisuse, îndreaptă-ne pe noi, gârboviţii şi bolnavii;
Iisuse, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vindecă-ne pe noi;
Iisuse, Medic Dumnezeiesc, vindecă-ne de boli;
Iisuse, Tămăduitorule Preasfânt, tămăduieşte şi sufletele noastre;
Iisuse, nu ne lăsa să ne afundăm în boli şi în păcate;
Iisuse, curăţeşte-ne de păcate ca să ne vindecăm de boli;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 4

Nu ai lăsat neamul omenesc să moară de boli grele, ci l-ai pus pe Arhanghelul Tămăduitor Rafael, cu Oştirea sa de Îngeri Tămăduitori să aibă grijă de robii Tăi, iar noi văzând purtarea Ta de grijă, cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 4

Din timpurile de demult, Dumnezeu a avut grijă de oameni, învăţându-i să postească, să se roage, ca să poată să-i tămăduiască pe suferinzi şi pe neputincioşi. Domnul Iisus Hristos a venit pe Pământ, a propovăduit, a proorocit şi a tămăduit pe mulţi, iar noi, cei de acum, Îl rugăm aşa:

Iisuse, Cel ce ai pus Arhanghel tămăduitor, tămăduieşte-ne;
Iisuse, Cel ce ai dat misiuni Îngerilor vindecători, vindecă-ne;
Iisuse, Cel ce faci Îngerii Tăi pară de foc, arde păcatele noastre;
Iisuse, spulberă tot răul din noi;
Iisuse, ajută-ne după mare mila Ta.
Iisuse, nu ne lăsa pe noi în focul bolilor mari;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!
Condacul 5

Proorocii au primit darul tămăduirilor şi al învierii morţilor, datorită vieţii lor curate, iar noi cântăm cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 5

Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh, Treimea Preasfantă şi Binecuvântată, a dat tuturor daruri din belşug, iar noi, creştinii, spunem din suflet aşa:

Iisuse, Darul Cel Sfânt al Tatălui Ceresc, dăruieşte-ne sănătate;
Iisuse, Dar Divin cu Duh Sfânt, Te rugăm, dă-ne vindecare de boli;
Iisuse, Doctorul Cel Mare, uită-te spre noi, cei bolnavi;
Iisuse, Medic Sfânt, tămăduieşte-ne pe noi, cei cu boli grele;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu Cel Bogat în Daruri, nu ne lăsa lipsiţi de sănătate;
Iisuse, Dumnezeule Milostiv, scoală-ne şi pe noi din patul suferinţelor;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 6

Sfinţii Apostoli au primit mari daruri la coborârea Sfântului Duh, printre care şi darul tămăduirilor tuturor bolilor, iar noi, sperând să ne însănătoşim, ne rugăm şi cântăm din inimă: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 6

Umbra Sfântului Petru era tămăduitoare. Creştinii de atunci îi puneau pe jos pe cei bolnavi, pentru ca venind marele Apostol, care nu putea să-i atingă pe toţi, să-i vindece totuşi pe cei care doreau tămăduiri şi spuneau aşa:

Iisuse, Învăţătorul Sfântului Petru, învaţă-ne să nu ne mai îmbolnăvim;
Iisuse, Tămăduitorul soacrei Sfântului Petru, tămăduieşte şi rudele noastre;
Iisuse, ai vindecat sluga sutaşului fără să o atingi, aşa vindecă-ne şi pe noi;
Iisuse, ai vindecat pe cei 10 leproşi, vindecă-ne şi pe noi de lepra sufletească;
Iisuse, Vindecătorul celor de la Siloam, nu ne lăsa bolnavi;
Iisuse, Vindecătorul orbilor, epilepticilor, leproşilor, îndură-Te şi de noi, păcătoşii;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 7

Sfinţii Diaconi, împreună cu Sfântul Diacon Ştefan, au avut şi ei mari daruri de la Domnul Iisus Hristos, deoarece făceau mari minuni şi semne în popor; acum, rugându-ne de vindecare să cântam: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Icosul 7

Evreii porniţi cu ură împotriva Domnului Iisus Hristos şi a Ucenicilor Săi, l-au omorât cu pietre pe Sfântul Ştefan; cu umilinţă şi evlavie să spunem aşa:

Iisuse, Apărătorul Sfinţilor Apostoli, apară-ne şi pe noi de toate relele;
Iisuse, Cel ce ai dat cunună întâiului Mucenic Ştefan, dă-ne şi nouă sănătate;
Iisuse, Cel ce ai sfinţit moaştele sfinţilor, sfinţeşte-ne şi pe noi;
Iisuse, Binevestitorul bucuriilor, bucură-ne şi pe noi cu sănătate;
Iisuse, Lumina Tămăduitoare, tămăduieşte copii, rudele şi prietenii noştri;
Iisuse, ocroteşte Pământul de tot ce este rău;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 8

Saul, pornindu-se împotriva bisericii creştine, a fost doborât de pe cal, în drum spre Damasc, de Preastrălucita Putere a Domnului Iisus, şi, orbind, a fost tămăduit de creştinul Anania; cu drag să cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 8

Saul cel de temut a devenit Apostol Sfânt, cu numele Pavel, şi lepădându-se de păcatul prigonirii, după ce a fost tămăduit, a primit mari daruri dumnezeieşti, devenind Apostolui neamurilor; cu bucurie să spunem:

Iisuse, Cel ce l-ai oprit pe Saul de la rău, opreşte-i pe toţi răii;
Iisuse, Cel ce l-ai tămăduit pe Pavel, tămăduieşte-i pe toţi bolnavii;
Iisuse, darul lui Anania dăruieşte-l celor care Te iubesc;
Iisuse, Cel Care ai luat răstignire pentru păcatele lumii, mântuieşte-ne pe noi;
Iisuse, Cel Îndurător, îndură-te şi de suferinţele noastre;
Iisuse, Cel Darnic şi Bun, dă-ne daruri de mântuire a sufletelor;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 9

Preacurata Maica a Domnului a plâns văzându-Te pe cruce, dar Tu luând Dar Mare de la Tatăl Ceresc, ai rupt porţile iadului şi i-ai scos pe cei ce zăceau în întuneric; pentru aceasta slăvindu-Te, cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 9

Preacurata Maica a Ta, Doamne, Preasfânta Fecioară Maria, a primit darul de a propovădui şi de a face minuni, vindecându-i pe toţi cei care aleargă la Dânsa, cu nădejde.

Iisuse, Fiul Sfintei Fecioare, dăruieşte vindecare mamelor şi pruncilor;
Iisuse, dăruieşte vindecare tuturor celor evlavioşi;
Iisuse, dăruieşte vindecare celor bătrâni;
Iisuse, dăruieşte vindecare celor sărmani;
Iisuse, dăruieşte vindecare slujitorilor Tăi;
Iisuse, dăruieşte vindecare tuturor celor care Îţi cer;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!
Condacul 10

Daruri mari ai dat, Doamne Iisuse Hristoase, şi Sfinţilor Evanghelişti Matei, Marcu, Luca şi Ioan, care au scris, au propăvăduit şi au tămăduit pe cei bolnavi din acele vremuri; smeriţi să cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 10

Sfinţii Evanghelişti şi Apostoli au lucrat din plin cu sfintele daruri, pe care le-au primit de la Bunul Dumnezeu; cunoscând acestea să spunem aşa:

Iisuse, Dumnezeule Preasfânt, sfinţeşte-ne şi dăruieşte-ne daruri sfinte;
Iisuse, darul Sfinţilor Evangelişti: Matei Marcu, Luca şi Ioan, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul Sfinţilor Apostoli: Petru, Ioan, Iuda Tadeul, Toma, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul Sfinţilor Andrei cel întâi chemat, Iacob cel Mare, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul celor 12 Sfinţi Apostoli, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul celor 70 de Sfinţi Apostoli, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 11

Toţi Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi au primit daruri din plin pentru smerenia lor, pentru credinţa, iubirea sfântă şi faptele lor bune; acum închinându-ne, să ne rugăm şi să cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 11

Având daruri mari de la Domnul Iisus Hristos, Părinţii Apostolici şi apoi Sfinţii Părinţi, tămăduiau bolnavii şi pe mulţi îi intorceau pe calea cea bună a creştinismului:

Iisuse, Dumnezeule Prealuminat, dăruieşte-ne darul Tău;
Iisuse, darul Sfinţilor Apostoli, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul Sfinţilor Părinţi, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul Sfinţilor Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul Sfinţilor Nicolae, Spiridon, Pantelimon, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 12

Sfinţii şi Cuvioşii Mucenici, Pustnicii, slujitorii neabătuţi ai Sfintei Evanghelii, toţi cei care au împlinit Cuvântul Lui Dumnezeu, au primit mari daruri Dumnezeieşti; pentru aceasta să cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 12

Toti Sfinţii şi toate Sfintele au luat mari daruri lucrând cele sfinte, propovăduind, scriind, tămăduind, şi pe Domnul Iisus slăvind şi lăudând; cugetând la toate acestea să spunem aşa:

Iisuse, Iubitorule Preasfânt, întăreşte-ne cu Darurile Tale Sfinte;
Iisuse, darul drepţilor, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul smeriţilor şi milostivilor, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul iubitorilor de Dumnezeu şi de aproapele, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul ascultătorilor de Dumnezeu, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, darul împlinitorilor Cuvântului Lui Dumnezeu, dăruieşte-l nouă;
Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, tămăduieşte-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii!

Condacul 13

Dumnezeule Darnic, Nebiruit, Preaminunat, Preasfânt şi Preaplin de Iubire, Care pe mulţi i-ai tămăduit, i-ai ocrotit, dăruindu-le învăţătura sfântă, precum şi multe alte daruri sfinte, dă-ne şi nouă un strop din Harul Tău Cel Sfânt, aşa cum ai dat Sfinţilor care Te-au ascultat, tămăduieşte-ne, învaţă-ne şi îndreaptă-ne pe calea cea bună, ca să cântăm cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul 1 (  Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, ai venit din înălţimile Cerurilor, ...) si Condacul 1 ( Doamne, eşti Tămăduitorul Cel Mai Mare şi Vindecătorul Tuturor celor care aleargă, ...).


Apoi se zice aceasta rugaciune:
Rugaciune pentru iluminare 

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu şi Mântuitorul Lumii, miluieşte-ne, ajută-ne, tămăduieşte-ne de toate bolile sufleteşti şi trupeşti. Îndrumă-ne pe calea cea bună, aşa cum i-ai îndrumat pe toţi Sfinţii din toate veacurile. Doamne Iisuse, milostiveşte-Te spre robii Tăi (numele) şi dă-le lor tămăduire şi tot ce este de folos sufletelor, spiritelor minţilor şi trupurilor lor, pentru că lucrând bine şi cu spor să ajungă cu toţii în Împărăţia Cerurilor. Amin!



Citeste despre: acatist Iisus, acatist boala,

Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana





Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


ACATISTUL Darurilor Sfinte şi Tămăduirilor de Boli al Domnului Iisus Hristos | ROL.ro