A făcut avort, dar pruncul A SUPRAVIEȚUIT printr-o MINUNE! El e copilul care a refuzat să moară

Facebook
A făcut avort, dar pruncul A SUPRAVIEȚUIT printr-o MINUNE! El e copilul care a refuzat să moară

Presa britanică aduce în atenție povestea lui Jack, nou născutul care a sfidat un act criminal precum avortul, și s-a născut sănătos.

Jack are acum patru săptămâni, iar mama sa, tânăra Vicky Harper, în vârstă de 24 de ani, din localitatea scoțiană Caithness, știe, când îl ține în brațe, ce miracol s-a produs și că bebelușul este darul cel mai mare pe care i-l putea face viața, informează The Mirror, citat de ActiveNews.

Vicky, mamă a doi copii, Ross, de 2 ani și Leyla, de cinci ani, a rămas însărcinată anul trecut. S-a temut însă că nu-l va putea crește și pe al treilea, așa că a decis să recurgă la avort. „Nu a fost o hotărâre ușoară. Îmi iubesc copiii mai mult decât orice pe lumea asta, dar nu am avut puterea să mai dau naștere și celui de-al treilea”, a povestit tânăra pentru ziarul The Mirror.

Chiar dacă partenerul său de viață, un tânăr de 19 ani, i-a promis că o va ajuta, Vicky nu a renunțat la ideea avortului. „El a fost cu mine când am ajuns la spital și m-au adormit, m-a ținut de mână. Dar, după ce toată intervenția s-a terminat, în zilele care au urmat eu mă simțeam tot mai rău, obosită, și cu amețeli. Am născut deja doi copii și știu cum te simți când ești gravidă”, a povestit tânăra. Asta a făcut-o să cumpere nu unul, ci 15 teste de sarcină și, invariabil, rezultatul era același: femeia era însărcinată.

La nouă săptămâni de la avort, Vicky a ajuns din nou la spital, unde, la o ecografie, a descoperit miracolul: copilul pe care a dorit să-l omoare era încă acolo. „Am știut mereu că e acolo, dar când am vazut ecografia și l-am văzut cum mișcă am început să plâng. M-am simțit pierdută. Medicii mi-au spus că pot face o nouă intervenție de întrerupere a sarcinii, dar, fiind în 16 săptămâni, riscurile erau mult mai mari. Am decis să păstrez copilul, deși doctorii au spus că, în majoritatea cazurilor, copiii care supraviețuiesc avorturilor, se nasc cu grave probleme de sănătate și cu malformații grave”.

Viața a arătat contrariul. În luna februarie, Vicky a adus pe lume un băiețel sănătos și puternic, fără nicio problemă gravă.

Nu mi-aș fi schimbat decizia de a-l naște pentru nimic în lume”, spune acum tânăra, care crede că micul Jack este un copil special. Iar când va fi mai mare femeia îi va povesti ce s-a întâmplat. „Nu știu ce cuvinte voi folosi, probabil îi voi spune simplu că a trecut peste moarte și că îl iubesc mai mult decât se poate spune”.



Vezi comentariile

Cumpără o carte:


Cele mai frumoase rugăciuni


Când copilul nu ascultă


Pollyanna, jocul bucuriei


Minunile icoanei Maica Domnului “Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”


Cum să biruim frica


Deprimarea și tămăduirea ei în învățătura Bisericii


Învăţături despre mersul la biserică


Cele opt păcate de moarte şi lupta cu ele, Ascetica ortodoxă pentru mireni


Cum să ne îmbogăţim viaţa prin rugăciune


Cum să trăim în ziua de astăzi. Scrisori despre viaţa duhovnicească


Noul Materic. Cuvinte de suflet folositoare, uitate sau necunoscute, despre femei preacinstite și sfinte


Din temnițe spre Sinaxare


Noii martiri ai Rusiei


Minuni-Contemporane


Vino Si Vezi! Peripetiile Unui Ortodox In Lumea Contemporana





Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)


A făcut avort, dar pruncul A SUPRAVIEȚUIT printr-o MINUNE! El e copilul care a refuzat să moară | ROL.ro