17 ianuarie – Sfântul Antonie cel Mare: TRADIȚII și OBICEIURI pentru SPOR și SĂNĂTATE în această zi sfântă

Facebook
17 ianuarie – Sfântul Antonie cel Mare: TRADIȚII și OBICEIURI pentru SPOR și SĂNĂTATE în această zi sfântă

Sfântul Antonie, supranumit și „părintele monahilor”, a trăit 85 de ani în pustie. Marele pustnic Antonie tămăduia bolnavii şi-i vindeca pe cei demonizaţi. În zilele noastre, ca şi în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor şi al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credinţă şi-l cheamă în ajutor.

În tradiția populară, Sfântul Antonie cel Mare este cunoscut ca ocrotitor împotriva duhurilor necurate, căci el însuși a suferit mult din pricina acestora și s-a luptat în mod direct cu ele. De aceea, această zi este ținută de oameni cu sfințenie prin rugăciune și gânduri bune, pentru a fi feriți de duhuri rele, vrăji și alte primejdii.

Sfântul Antonie mai este cunoscut și ca un Sfânt ce trimite ploaia, iar femeile respectau această sărbătoare pentru a le fi casa și ograda ocrotite.

Biserica Domnească de la Curtea Veche din București își serbează astăzi hramul. Se spune că rugăciunile făcute aici timp de nouă săptămâni împlinesc cele mai arzătoare nevoi ale oamenilor: vindecă boli grave, izbăvesc de farmece, și dăruiesc liniște sufletească și spor în casa fiecăruia.

În fiecare zi de marţi, Biserica Sfântul Antonie cel Mare, situată lângă Curtea Veche din Bucureşti, este neîncăpătoare. Aici vin să se roage mii de credincioşi, majoritatea tineri. Biserica este cel mai vechi lăcaş de cult, construit în Capitală de domnitorul Mircea Ciobanul, prin anul 1559.

Mai târziu, în anul 1847, în timpul unui incendiu, o bună parte din construcţie a fost afectată. Cam în aceeaşi vreme, o bisericuţă cu hramul Sfântul Antonie, situată în apropiere, unde se închinau puşcăriaşii, a fost distrusă complet de un incendiu.

Martorii oculari din acea vreme spun că dintre ruine a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, într-o zi de marţi. Sfântul odor a fost dus la biserica situată lângă Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire. Acum, la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie (aşezată lângă catapeteasmă) se roagă mii de credincioşi, iar biserica are hramul Sfântului Antonie.




Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)