14 septembrie: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, una dintre cele mai IMPORTANTE SĂRBĂTORI ale CREȘTINISMULUI

Facebook
14 septembrie: ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI, una dintre cele mai IMPORTANTE SĂRBĂTORI ale CREȘTINISMULUI

Importanţa Sfintei Cruci, simbol al Jertfei Mântuitorului pentru Biserică, Mireasa Sa, a fost subliniată încă din timpul Sfinţilor Apostoli şi a fost, odată cu trecerea vremii, legată de slujbele bisericeşti, până când acest praznic a ajuns unul de referinţă în calendarul Bisericii Ortodoxe.

Cinstitul lemn al Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos a fost îngropat împreună cu alte relicve în Ierusalimul devastat de romani la anul 70. După convertirea Sfântului împărat Constantin cel Mare, semnul crucii pe care acesta îl văzuse înainte de lupta decisivă cu Maxenţiu a devenit foarte important atât pentru familia imperială, cât şi pentru noii convertiţi. Creştinii cinsteau deja sfânta cruce şi nu au putut decât să se bucure de demersul familiei imperiale în aflarea lemnului pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. Sfânta împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin, a mers personal la Ierusalim şi a asistat la înălţarea Sfintei Cruci de către Episcopul Macarie.
Nu se cunoaşte data exactă a descoperirii Sfintei Cruci, evenimentul datându‑se aproximativ în 325 sau 326. După descoperire, împăratul Constantin a început zidirea mai multor biserici la Ierusalim, în care să fie săvârşite slujbele. În 335 a fost sfinţită basilica din imediata apropiere a Golgotei şi Mormântului Domnului, numită „Martirium". Ziua Înnoirii (sau a Sfinţirii) Martiriumului, a rotondei Învierii (Mormântul Domnului), precum şi a altor construcţii de la locul Răstignirii şi Învierii Mântuitorului a fost sărbătorită pe 13 sau 14 septembrie, anual, cu mare fast, iar amintirea descoperirii Sfintei Cruci a fost legată de ziua Înnoirii. Stabilirea datei praznicului Înălţării Sfintei Cruci este legată, astfel, de sfinţirea Martiriumului şi a rotondei Învierii. Conform unei „Cronici pascale" din sec. VII, rânduiala Înălţării Sfintei Cruci a fost săvârşită pentru prima dată în cadrul festivităţilor de sfinţire a bisericilor din Ierusalim. Abia la sfârşitul sec. IV sărbătoarea Înnoirii bazilicii‑Martirium şi a Rotondei Învierii a devenit în Biserica din Ierusalim unul din cele trei mari praznice ale ciclului liturgic anual, alături de Paşti şi Arătarea Domnului. După cum spunea pelerina Egeria la sfârşitul sec. IV, Înnoirea se prăznuia timp de opt zile, în fiecare din aceste zile săvârşindu‑se Dumnezeiasca Liturghie. Bisericile erau împodobite la fel ca de Paşti sau de Teofanie, iar Ierusalimul era atunci vizitat de foarte mulţi pelerini, inclusiv din Mesopotamia, Egipt şi Siria. Egeria subliniază că Înnoirea era prăznuită în aceeaşi zi cu aflarea Crucii Domnului şi face o paralelă între sfinţirea bisericilor creştine din Ierusalim şi sfinţirea Templului din Vechiul Testament.În sec. V, după cum ne spune istoricul bisericesc Sozomen, praznicul Înnoirii se serba la fel de fastuos, timp de opt zile, când se săvârşea şi Taina Botezului. Conform unui Lecţionar, păstrat în traducere armeană, în sec. V, a doua zi după praznicul Înoirii, era arătată mulţimii Sfâta Cruce. Astfel, Înălţarea Sfintei Cruci a devenit un praznic suplimentar, care includea şi festivitatea dedicată Înnoirii. Începând cu sec. VI, Înălţarea Sfintei Cruci s‑a separat şi mai mult de Înnoire. Dacă în Viaţa Sfântului Sava cel Sfinţit, alcătuită în sec. VI, se mai vorbea de Înnoire, şi nu de Înălţarea Sfintei Cruci, în Viaţa Sfintei Maria Egipteanca deja, atribuită Sfântului Sofornie al Ierusalimului (sec. VII), se spune că Sfânta Maria a mers la Ierusalim de praznicul Înălţării Sfintei Cruci.Cuvântul „înălţare" (ypsosis) desemnând acest praznic se întâlneşte pentru prima dată la Alexandru Monahul (527-565), autorul Cuvântului de laudă a Sfintei Cruci, care se citeşte în această zi la slujbe. Alexandru Monahul scria că 14 septembrie este data de prăznuire a Înălţării şi Înnoirii, stabilită de Părinţi din porunca împăratului. În sec. VII, legătura strânsă între praznicele Înnoirii şi Înălţării Sfintei Cruci a încetat, probabil din cauza invaziei perşilor şi a distrugerii Ierusalimului, în anul 614. Atunci a şi fost furat lemnul Sfintei Cruci de către perşi. Ulterior, Sfântul Sofronie al Ierusalimului spune într‑o omilie că nu ştie de ce în aceste două zile (13 şi 14 septembrie) Înnoirea bisericii Învierii precedă ziua Înălţării Sfintei Cruci, şi nu invers. Mai târziu, anume Înălţarea Sfintei Cruci a devenit praznicul principal, iar Înnoirea bisericii Învierii s‑a unit cu Înainteprăznuirea acestui mare praznic. Mai multe copii ale Tipicului Bisericii celei Mari, care reflectă rânduiala posticonoclastă din Constantinopolul secolelor IX‑XII, vorbesc despre Înălţarea Sfintei Cruci ca despre o sărbătoare care durează cinci zile, dintre care patru înainte de sărbătoare şi una care este praznicul însuşi. O importanţă deosebită o au zilele de sâmbătă şi duminică dinainte şi de după acest praznic. Închinarea la Sfânta Cruce începea înainte, pe 10 sau 11 septembrie, pentru bărbaţi, iar pe 12 şi 13 septembrie pentru femei. Închinarea se făcea între slujba Utreniei şi amiază. Ziua de 14 septembrie era deosebit de festivă: în ajun se săvârşea Vecernia cu citirea Paremiilor; în cinstea praznicului se săvârşea o Panihidă (slujbă festivă de la începutul nopţii); Utrenia se săvârşea după rânduiala praznicelor mari (în amvon); după Doxologia mare se săvârşea rânduiala specială a Înălţării Sfintei Cruci. La sfârşitul Înălţării şi închinării începea Dumnezeiasca Liturghie. În tipicul ierusalimitean, începând cu redacţiile acestuia din sec. XII‑XIII apare indicaţia postirii în această zi. Sfântul Nicon Muntenegreanul (sec. XI) scria că postul din ziua Înălţării Sfintei Cruci, chiar dacă nu este indicat în scris, este totuşi practicat pretutindeni. Conform rânduielii liturgice din zilele noastre, ciclul praznical al Înălţării Sfintei Cruci constă din înainteprăznuire (13 septembrie), unită cu Înnoirea bisericii Învierii din Ierusalim, praznicul însuşi din 14 septembrie şi şapte zile până la odovania din 21 septembrie. În comparaţie cu alte cântări liturgice de la praznicele împărăteşti, din care face parte şi Înălţarea Sfintei Cruci, nu toate cântările sunt legate de evenimentul praznicului. Multe din aceste cântări fac parte din Cântările Crucii din Octoih, înscrise în zilele de miercuri şi vineri ale Glasurilor. Alte cântări fac parte din rânduielile altor praznice închinate Sfintei Cruci: Scoaterea Sfintei Cruci la 1 august; Arătarea pe cer a Sfintei Cruci la 7 mai; Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare. Adică toate aceste texte alcătuiesc un corp unitar al cântărilor liturgice închinate Sfintei Cruci.
Articol preluat de la ziarullumina.ro



Vezi comentariile
loading...




Lasa un comentariu (spam-ul si limbajul ofensiv vor fie sterse!)